Aceasta salata de cartofi de primavara a insotit delicioasele snitele de porc umplute pe care le-am facut acum cateva zile, dar e o salata prefecta pentru cei care tin post sau pur si simplu nu mananca carne 🙂
Eu n-am mai avut cum sa o cosmetizez prea tare fiindca a disparut rapid din bol, dar va veti convinge singuri ca nu e doar o salata apetisanta ci si foarte gustoasa!!!
Pentru salata de cartofi:
– 800 g cartofi rosii (pentru salata)
– sare si piper dupa gust
– 1 lingura plina cu ceapa verde (doar cozile verzi)
– 1 castravete
– 1 lingura marar tocat
Pentru vinegreta:
– 100 ml supa de legume
– 2 linguri ulei (masline)
– 1/2 lingurita mustar
– 1 lingurita rasa sare (sare roz de himalaya)
– 4 linguri otet
– 1 priza de zahar
Mod de preparare:
Se fierb cartofii, in coaja, in apa clocotita cu sare, timp de 25-30 de minute sau pana cand intra furculita usor in ei (nu ii lasati mai mult de-atat, fiindca se sfarama). Se scurg si se pun in apa rece 1-2 minute. Se decojesc, se taie in felii potrivite si se sareaza imediat (cat sunt inca fierbinti). Se presara putin piper macinat si se lasa deoparte.
Se prepara vinegreta: se fierb toate ingredientele de la vinegreta timp de aprox. 3 minute la foc mare, dupa care se lasa sa se raceasca. Se amesteca apoi cu cartofii si se amesteca foarte bine.
Se lasa sa se patrunda cca. 15 minute si se adauga castravetele taiat in felii subtiri. Se amesteca bine si se mai lasa 25 minute sa stea. La sfarsit, se adauga mararul tocat si inelele de ceapa verde. Daca simtiti ca mai trebuie adaugata putina sare sau piper, faceti-o! E o salata excelenta de post!!!!
Desigur, daca vreti, puteti adauga si feliute de ridichi, gulie rasa, masline, iar daca nu tineti post, puteti adauga felii fierte de ou si chiar putina branza.