Piccolinis sau pizzete

2 comentarii
Aceste piccolinis sau pizzete sunt tot un fel de mini-pizza, dar parca mai rapide. Aluatul nu mai trebuie rulat si-apoi taiat sub forma de melcisori, ci doar intins si decupat cu o forma rotunda. Deasupra puteti pune bucatele de salam sau sunca, mozzarella sau cascaval, ce credeti voi ca le-ar face delicioase 😀

Au maaare succes la copii!!! :))

 

Ingrediente:

Pentru aluat:
  • 200 ml lapte (caldut)
  • 10 g drojdie
  • 1 lingurita de zahar
  • 300-320 g faina
  • 2 linguri apa minerala
  • 1 lingurita rasa sare
  • 25 g unt
Pentru umplutura:
  • 125 g mozzarella
  • 120 g rosii
  • 3-4 catei usturoi
  • sare, piper
  • cateva frunze de busuioc
  • sunca sau salam
  • masline

 

Mod de preparare:

Pentru aluat, se amesteca drojdia cu laptele cald si lingurita de zahar; se cerne faina si se adauga impreuna cu untul topit in amestecul cu lapte. Se adauga sarea si apa minerala (sa puneti neaparat apa minerala, fiindca face aluatul foarte pufos!!!) si se amesteca totul foarte bine cu o lingura de lemn. Aluatul obtinut va fi destul de lipicios, dar nu va ingrijorati, incercati sa-i dati o forma rotunda si lasati-l la dospit cca. 30 de minute. Aveti grija sa nu stea la rece sau in curenti de aer! Eu, de obicei, il pun intr-un bol si il acopar cu o punga. Creste foarte bine asa 🙂

Se incalzeste cuptorul la maxim (240 grade C).

Cand aluatul e gata, se intinde destul de subtirel pe masa bine infainata (daca e nevoie, mai adaugati putina faina) si se taie cu o forma rotunda sau cu gura unui pahar in mici „placintele”. Faceti din restul de aluat, care ramane dupa taiat, una sau doua placintele, modelate intre palme. Eu am obtinut in total 15 bucati (daca am numarat bine 😀 ), pe care le-am copt intr-o tava mare de aragaz si una mai mica, ambele tapetate cu hartie de copt.

Se aseaza cerculetele intr-o tava tapetata cu hartie de copt si se lasa sa se odihneasca pana cand e gata umplutura:

Intre timp, se taie mozzarella in bucatele mici si se pregateste sosul din rosii, frunze de busuioc, catei de usturoi si sare, piper (se pot pune toate in blender). Se ung cerculetele cu sos (daca va grabiti, puneti ketchup). Se rupe mozzarella in bucatele si se aseaza pe blaturi impreuna cu feliute de sunca sau salam. Puteti pune si masline sau orice altceva va place. Eu le-am lasat mai simple, fiindca asa ii plac lui Bogdi:

Piccolinis se coc cca. 8-10 minute sau pana se rumenesc frumos:

Sunt foooarte bune, s-aveti pofta!!!

Daca vreti, puteti presara putin oregano (uscat) deasupra pizzetelor si parmezan ras:

 

Poza veche 🙂

 

 

Reteta preluata de la Petunie

image_pdfPDFimage_printPrint

Alte retete delicioase pentru tine

2 comentarii

Georgeta Violeta 10 iulie 2012 - 12:37

Mi-au placut mult cum arata pizzetele si le-am executat imeiat.
Dar am o intrebare: nu cumva cantitatea de faina este mult prea mica? Eu am pus 500 gr faina pentru ca iesise ceva lichid care nu se putea intinde. Sau cantitatea de lapte este de 20 ml. (cca 2 linguri) si atunci poate ies ok. Dar, eu dubland cantitatea de faina au iesit minunate. Multumesc mult pentru idee si reteta.

Raspunde
Laura Sava 24 noiembrie 2015 - 16:03

Georgeta draga, cu ani intarziere :D, iti multumesc ca ai incercat pizzetele si te felicit pentru ca te-ai descurcat, pana la urma, cu aluatul. Cantitatea de faina era intr-adevar cam mica (depinde si de tipul de faina, totusi…) dar acum, ca le-am refacut, cantitatile sunt OK si te astept cu noi impresii 🙂

Raspunde

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.