Oda tineretii mele!!
Da, stiu la ce va ganditi, ceea ce celebrez eu inca de astazi (pentru ca abia maine e ziua mea, in 30 Mai), ar putea fi exact invers 😀
…dar tineretea nu tine de anii pe care ii porti, stim cu totii, ci de starea aia plina de bucurie, pe care o ai adanc sapata in suflet!
Iar eu, desi uneori nu prea mai vreau sa fiu asa, tot copilaroasa am ramas (si probabil voi ramane).
Jumatate de secol!!! Doamne, ajuta-ma! One more to go! :)))
Cea mai mare bucurie a mea, insa, la implinirea acestei matusalemice varste 😀 , este familia mea!
Nu imi trebuie nimic altceva!!!
Bine, nu as refuza o felie sau doua de Dobos (sa fie din start doua, ce mai! 😛 ), prajitura total ignorata de mine pana acum si devenita o mica obsesie, dupa ce am gustat dintr-unul extraordinar de bun, din Serbia (primit de la fratele meu, Florin).
Si nu as pregeta nici sa ma afund intr-un lan imens de maci rosii si frumosi, cum numai la sfarsit de Mai gasesti…
Am o stare uimitor de faina, culmea, eu care aproape in fiecare an, de ziua mea, ma plangeam ca „imbatranesc” :)) Aici sunt toate postarile in care ma lamentez, total neonorabil: Ziua mea :))
Aduc astazi, asadar, oda tineretii mele prin aceasta poza cu mine, pe cand aveam doar 18 ani si pe care am afisat-o pe Facebook, in anul 2011…
Pentru ca de aici a inceput totul!
Iar acum am luat-o si pe blog, unde este locul ei: acasa. Alaturi de multe alte poze cu cei dragi mie…si cu mine (aveam muuulte poze cu noi, la inceputul blogului, dar apoi m-am blocat in frica si le-am sters).
O amintire „incapsulata” in timp, care sa imi reaminteasca intotdeauna cu cata dragoste m-ati inconjurat, inca de la inceput, si cat de frumos am „imbatranit” impreuna!
Si va las si una dintre melodiile mele preferate, perfecta pentru momentele prin care trec, acum, cand va scriu toate astea: France Gall – Ella, elle l’a
Povestea pozei mele:
Ma puteti vedea, deci, la 18 ani, intr-o fotografie stearsa de timp, alaturi de cea mai buna prietena a mea din liceu, Ruxi, cu care faceam numai trasnai si ne hlizeam intruna (ca ce sa si faci la varsta aia?! 😛 )
In spatele meu e campul copilariei mele, plin cu flori salbatice, cu dalma si raul Bega, de unde mergeam toata vara, „cu apa”, atarnati pe cauciucuri (camere?) de la tractor, pana la pod si inapoi.
Nu stiam niciunul dintre noi unde ne va duce viata, dar aveam curaj si dramul ala de „nebunie” care ne inflacarea inimile! Nici nu mai stiu cate nopti am pierdut, planuind cum va fi atunci cand vom cuceri lumea.
Dar, asa cum am scris si in micul meu mesaj catre voi, pe care vreau sa il redau si aici, nu prea am reusit :))
„Doar eu”
...adica pe la 18 ani, cand credeam ca pot rasturna lumea (m-am inselat, evident) si cand s-a aprins si flacara acestei pasiuni frumoase, ce m-a adus unde sunt astazi...adica langa voi
Va multumesc ca nu v-ati plictisit (inca) de mine
Va salut, din timpuri de mult uitate!"
Asa am simtit eu acum, sa va impartasesc si voua „povestea” primei mele poze in online, mai ales ca de atunci a inceput si marea mea calatorie culinara.
In fiecare an, tot mai multi ne-am strans si tot mai multe bunatati am impartasit. A fost un fel de a doua casa pentru mine, pe langa blogul meu.
Si ce bucurie ca si voi m-ati insotit!!!
De ziua mea de nastere, vreau sa va multumesc tuturor pentru toate mesajele calde si incurajarile si inspiratia pe care mi le-ati daruit de-a lungul vremii!
