Tort de visine cu piscoturi

20 comentarii

Dragilor, nu vreau sa credeti ca am dezvoltat o mica obsesie pentru piscoturi 😀 , dar pe caldurile astea sunt mai mult decat perfecte!!! Le-am folosit si la prajitura cu zmeura, si, iata, si acum, la acest tort de visine cu piscoturi, absolut delicios, cu visine proaspete din gradina (mai am cateva deserturi cu visine pentru voi).
E un tort de vara rece si cremos, si, cel mai important, e un tort fara coacere, adica adio cuptorului incins si broboanelor mari de sudoare de pe frunte 😀

Desigur, visinele pot fi inlocuite cu alte fructe de sezon!!!

 

Ingrediente:

Blat si crema:
  • 250 g piscoturi
  • 6 foi gelatina sau 10 g gelatina granule
  • 150 g unt
  • 160 g zahar
  • 300 g smantana (acra, fermentata)
  • 300 g iaurt
  • 700 g visine proaspete sau din compot
  • 400 ml smantana pentru frisca
Sirop caramel:
  • 200 ml lapte
  • 2, 3 linguri zahar (vanilat)
Decor:
  • visine cu codita 😛
  • 1 albus batut
  • zahar tos
  • 50 g ciocolata cu lapte
„Glazura” de branza:
  • 100 ml frisca batuta
  • 25 g zahar pudra (vanilat)
  • 100 g mascarpone sau branza Philadelphia

 

Mod de preparare:

Se pregateste prima data siropul caramel: se arde zaharul intr-o craticioara (nu foarte tare, doar cat prinde culoare) si se stinge cu laptele rece. Se lasa pe foc pana cand se topeste caramelul. Se lasa apoi sa se raceasca.

Se inmoaie gelatina in apa rece. Daca folositi foite de gelatina, le puneti in multa apa rece la inmuiat dar daca folositi granule de gelatina, la plic, puneti doar 100 ml apa rece deasupra. In ambele cazuri, lasati gelatina sa se hidrateze cca. 10 minute.

Pe un platou rotund si plat (cu diam. de 26 cm.) se instaleaza un inel pentru torturi si se aseaza inauntru jumatate din cantitatea de piscoturi (daca este nevoie, piscoturile se taie), insiropate usor cu laptele caramelizat.

Pentru crema, se bate bine untul cu zaharul; se inglobeaza apoi iaurtul si smantana. Foitele de gelatina se scurg de apa si se topesc la bain-marie sau la microunde (gelatina se topeste in doar cateva secunde, asa ca aveti mare grija sa nu dea in clocot pentru ca isi pierde calitatile de inchegare). Daca ati folosit granule de gelatina, nu mai scurgeti apa deoarece granulele o vor absorbi aproape in totalitate. O topiti in aceasi fel ca si mai sus.

Gelatina se inglobeaza, usor racorita, in fir subtire, in compozitia de unt si se amesteca energic. Gelatina se poate ingloba si fierbinte numai ca va trebui sa o amestecati mai intai cu 2, 3 linguri de crema si de-abia dupa aceea sa o adaugati in crema. Mie, personal, varianta asta mi se pare cea mai atragatoare 😛 , dat fiind faptul ca in felul asta crema nu face cocoloase.

Se bate frisca lichida, nu foarte tare, si se adauga impreuna cu visinele, fara samburi,  in crema rezultata (daca visinele sunt prea mari, taiati-le in jumatate).

Jumatate din cantitatea de crema se aseaza pe stratul de piscoturi. Se acopera cu restul de piscoturi, insiropate. Se repartizeaza deasupra restul de crema si se da tortul la frigider timp de cca. 4 ore. Ideal ar fi sa il lasati la rece peste noapte.

Cand e gata, se scoate inelul detasabil iar marginile tortului se acopera cu „glazura” de frisca batuta si branza.  Suprafata tortului se decoreaza cu visine trecute prin albus batut si zahar tos. Vor parea presarate cu promoroaca.
Cool sau nu?! :))

Incepem cu unul dintre visinii nostri, foarte incarcati anul acesta:

…si continuam cu tortul!!! 😛
Eu l-am „stropit” un pic pe margini cu ciocolata topita:

Nu va puteti imagina cat de bun este!

Detaliu visine „ninse” 🙂

Pentru voi, cu drag!!!

 

Sfat: Puteti inlocui untul cu iaurt, caz in care cresteti cantitatea de gelatina la 15 g, iar daca nu va surade ideea albusului crud de la decor, il puteti inlocui cu apa rece.

image_pdfPDF

Alte articole interesante pentru tine

20 comentarii

Daniela 23 iunie 2016 - 17:33

Acum am terminat tortul. Mi l.am făcut eu, mie … pt maine, de ziua mea :)) Vișinele „ninse” cu zahar m.au fascinat așa ca m.am pus pe treaba. El se odihnește in frigider, singurel. Încă o data MULTUMESC! esti de nota 20!

P.S. Din cauza ca și ciresii si vișinii noștri ne oferă ce au ei mai bun dar în cantități uriase, nu mai știu ce sa fac cu recolta. Cu cireșele m.am tot chinuit însă la visine chiar nu as vrea sa dau gres, drept pt care vreau sa te rog sa îmi dai si mie o rețetă despre Cum sa le conserv mai bine peste iarna pentru a le avea cât mai bune, măcar la o prajiturica clasica cu visine dacă nu la ceva mai pompos. Am încercat destule variante, puse In pungi la congelator, nu am fost multumita, puse la borcan, iar nu m.a încântat (a fost greșită „compozitia”, sa zic asa) …. Chiar nu stiu. Sper sa îmi sugerezi tu ceva!

Îți multumesc! Mulți pupici și multe multumiri!

Raspunde
Nicoleta Carmen Friedel Cilibi 19 iunie 2016 - 08:47

Laura draga,am facut si acest tort,e o nebunie curata!Esti minunata,la fel si retetele pe care ni le faci cunoscute!Sanatate si multa inspiratie!

Raspunde
Laura Sava 23 iunie 2016 - 16:51

Te puuuup dulce, dulce, Nicoleta, sunt foarte incantata ca ti-a placut!!! <3

Raspunde
Ioana 18 iunie 2014 - 11:03

Laura, cum ti-a iesit suprafata de pe margine asa, daca tortul a fost creat in interiorul cercului si lasat la frigider pentru o noapte. Teoretic, nu ar uavea cum sa arate asa. Ma intereseaza pt ca vreau sa il fac pt ziua cuiva si nu vreau sa dau gres. Multumesc.

Raspunde
Marga 28 septembrie 2012 - 14:21

Mmmmm am pregatit si eu prajiturica asta minunata logodnicul meu!!!!A fost un total succes!!desi eu am pus cirese in loc de visine(pt ca asta am gasit) a fost savurata cu muuulta placere iar eu am primit numai laude :)!Deci multumim ca ne impartasesti asa retete minunate!

Raspunde
Teo 7 iulie 2012 - 06:15

Mi-ai facut o pofta incredibil de mare desi nu ma pricep la gatit cred ca voi alege o zi prin care sa o dedica gatitului sa incerc aceasta reteta.
Multumesc pentru reteta.

Raspunde
feliciacristea 5 iulie 2012 - 17:00

Laura, nu te acuz de nimic, scuze ca am avut ideea ptr.anonim din 2 iulie , sa foloseasca visine congelate sau trase in ciocolata , asta e tot ! te respect si te admir !

Raspunde
Laura 5 iulie 2012 - 17:17

Felicia, incearca te rog, pe viitor, sa te semnezi atunci cand lasi un comentariu, pentru a nu se crea confuzii 🙂
Numai bine!!!

Raspunde
Anonymous 4 iulie 2012 - 16:21

Se poate folosi frisca HULALA, dar aceea e deja dulce sau e de preferat o frisca lichida normala?Multumesc!

Raspunde
Anonymous 4 iulie 2012 - 10:08

E minunat tortul, multumim de reteta. Vreau sa-l fac pentru ziua baietelului meu si am cateva intrebari:
– ce tip de iaurt ai folosit?
– ai folosit smantana dulce?
– gelatina este granule sau foi?
Iti multumesc mult!

Raspunde
Mare Maria 3 iulie 2012 - 09:49

Esti minunata, draga Laura:)!!!!Ai niste idei …superbe!Pupici

Raspunde
feliciacristea 5 iulie 2012 - 16:21

ideea asta imi apartine mie, la fel si cea cu ciocolata, adica Feliciei Cristea !

Raspunde
Laura 5 iulie 2012 - 16:30

Felicia Cristea, fii mai explicita, te rog. Ce ai vrut sa spui?! Ma acuzi de ceva?!

Raspunde
Anonymous 2 iulie 2012 - 10:38

vreau să fac tortul de Sf. Mărie si nu mai sunt visine pot să iau din vişinată să le pun in tort că altă ideie nu îmi vine

Raspunde
Anonymous 3 iulie 2012 - 20:34

ba uite o idee !!!! congeleaza visine fara samburi si le folosesti atunci !!! bine ???

Raspunde
Poliana 1 iulie 2012 - 23:55

Super bine arata Laura, o deliciosenie! Pup

Raspunde
Haplea 1 iulie 2012 - 20:28

Mie imi plac tare mult prajiturile cu piscoturi!LIKE!

Raspunde
Anonymous 30 iunie 2012 - 18:24

visinele prin albus pe vremea asta nush daca e cea mai fericita idee..avand in vedere ca sunt mai mult pt decor cred ca date prin miere si apoi zahar sau orice alta varianta care sa nu includa oul crud cred ca e mai fericita …in rest e trecut pe lista :d curand avem un sarbatorit 😀

Raspunde
Anonymous 1 iulie 2012 - 16:08

poti sa le dai prin ciocolata topita !

Raspunde
ophelia1983 30 iunie 2012 - 16:01

arata grozava! si visinele astea asa date prin zahar…o nebunie!

Raspunde

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.