Ne apropiem de finalul calatoriei noastre prin tara, inceputa la Manastirea Dumbrava, dragilor, iar urmatorul „punct” de pe harta a fost Manastirea Sfanta Ana Rohia, din Tara Lapusului, Maramures, unde imi doream de mult timp sa ajungem.
Din pacate, insa, am fost cam pe fuga (ne indreptam spre Baia Mare) si am ratat unele lucruri, cel mai mare regret fiind faptul ca nu am ajuns sa ne inchinam la Icoana Maicii Domnului, din bisericuta veche. Fiindca acolo s-a pus temelia primei biserici, in anul 1923 de catre preotul Nicolae Gherman, care a construit-o in amintirea fiicei lui Anuta, ce a murit la varsta de numai 10 ani.
Noi am aflat despre icoana abia la plecare, in parcare, de la un parinte bland si bun (ce pacat ca nu i-am retinut numele), care ne-a povestit mai multe despre minunea ridicarii sfintei manastiri si ne-a daruit o brosura si o iconita cu Maica Domnului:
Pe site-ul manastirii puteti citi totul despre aceasta icoana minunata: Icoana Maicii Domnului facatoare de minuni si despre tot ce inseamna Manastirea Sfanta Ana-Rohia.
Aici este inmormantat si Inaltpreasfintitul Parinte Justinian Chira, pe care cu atata drag l-am urmarit in emisiunea „Romania, te iubesc!” a lui Alex Dima de acum muuulti ani. Tin minte si acum cat de impresionata am fost de spiritul maramuresean: de oameni, de locuri…de manastire!
Cele 40 si ceva de minute ale emisiunii au trecut ca intr-o clipa! Va invit sa o urmariti si voi pana la capat:
Si tot aici este inmormantat si scriitorul Nicolae Steinhardt, convertit mai apoi la ortodoxie, al carui „Jurnal al fericirii” nu am reusit sa il parcurg decat pe-un sfert…desi am inceput sa il citesc inainte de a-mi face blogul. A fost un soc pentru mine, atunci, sa aflu cata durere si umilinta au existat in temnitele comuniste (dar si cata credinta si speranta)!
Sa avem parte de rugaciunile sfintilor nostri romani, din inchisorile comuniste!
Dar sa incepem cu inceputul!
Asa am intrat noi in Judetul Maramures, veseli si curiosi sa descoperim acest „colt” minunat de tara, in care am pasit pentru prima oara!
Totul era verde si odihnitor, capitele de fan, la locul lor, frumos stranse pentru iarna…turmele de oi, rasfirate pe pajisti (dar pe care nu le-am mai prins in poza):
Dupa ceva vreme am ajuns si la intrarea asta, la poarta de zid din sat, de la poalele „Dealului Viei”:
Am mers usor (drumul e bun, desi sunt multe serpentine), cca. 2 kilometri, pana la manastire:
Imi amintesc si-acum de portiunea asta de drum, prin codrul des de fag si stejar, unde am oprit aerul conditionat al masinii si ne-am bucurat de aerul rece si proaspat al padurii:
Am trecut, inviorati, si pe sub cea de-a doua poarta, Poarta Clopotnita, la care se lucra asiduu (desi afara era foaaarte cald):
Si am ajuns la Poarta maramureseana de lemn, de la intrarea in incinta manastirii, unde, in apropiere, am si parcat:
Biserica noua a manastirii (ridicata pe locul celei vechi), ne-a intampinat cu icoana in mozaic Deisis, despre care am aflat acum (din revista ,,Manastiri Ortodoxe”) ca este copia fidela a icoanei, tot in mozaic, din biserica Sfanta Sofia din Constantinopol (Istanbulul de astazi, Turcia):
Si tot de acolo va citez: ,,Deisis este numele pentru reprezentarea iconografica a Mantuitorului Iisus Hristos, stand pe tronul de imparat si flancat de Maica Domnului si Ioan Botezatorul. Numele vine de la cuvantul grecesc -deisis- care inseamna rugaciune. Este imaginea de la judecata finala, cand Maica Domnului si Ioan Botezatorul mijlocesc pentru iertarea celor pacatosi.”
Interiorul bisericii, unde, asa ca si atunci, am lasat doar linistea sa vorbeasca:
Sfintii nostri dragi, atat de frumos pictati!!!
Afara, imediat pe stanga, la iesirea din biserica, se afla Altarul de vara (din pacate, l-am prins cam blurat).
Cred ca sunt foarte frumoase slujbele aici, vara!
Imediat langa e Casa cu paraclis, o cladire impozanta cu muuulte scari unde, dupa cum am vazut mai apoi prin poze, stau sute de credinciosi cand asista la slujbele in aer liber (fiind situata chiar in fata bisericii).
Dar aici ne vom reintoarce, mai pe la sfarsitul postarii, sa vedem o parte din bibioteca 🙂
Casa Alba cu flori, unde sunt chiliile monahilor:
Planul de construire a Centrului Cultural Monahal „Nicolae Steinhardt”, care cuprinde, asa cum se poate citi si de pe plansa: un paraclis, muzeu, biblioteca, editura, tipografie, sali de lectura, sali de conferinte, sali pentru lansari de carti si sali de expozitii si manifestari cultural-religioase:
Aici chiar ne-am oprit din drum si am admirat acest ansamblu monahal…care, desi parea imposibil de ridicat in astfel de conditii, totusi ni se dezvaluia, in intregime, inaintea ochilor. Am fost extrem de impresionati, toti trei! 🙂
Sunt curioasa in ce stadiu se afla acum!! Oare se mai construieste ceva pe-acolo?! …iata un motiv in plus pentru a reveni aici :))
Aleea pe care paseam, dintr-odata, fara graba ( de emotie n-am mai simtit cum dogorea soarele 😀 ) ne-a adus la poalele unei culmi inverzite, unde se afla Coltul Maramuresean, adica o bisericuta si o casa, ambele din lemn.
Mie aici mi-a placut cel mai mult!!! Nu stiu sa zic de ce… dar pana si scarile astea de lemn m-au bucurat nespus!
De-acolo, de sus, cuprindeai toata Rohia!
Bisericuta de lemn, unde, din cate stiu, este amenajat muzeul manastirii (a fost inchis cand am fost noi) ne-a aparut prima in „obiectiv”:
Si ne-a incantat atat de mult incat am stat ceva vreme pe langa ea, mai ales ca ne-a adus si-un pic de umbra!
Am facut o multime de poze dar vi le las doar pe cele de aici. Cu scara din lemn:
Si cu acoperisul din sindrila de lemn:
Extraordinar de frumos!!!
Un pic mai jos se afla Casa Poetului, unde se gaseste Chilia parintelui Nicolae Steinhardt (inchisa, din pacate, si ea):
Ultima parte a scurtului nostru pelerinaj a surprins din nou biserica manastirii, de pe treptele Casei cu paraclis.
Extrem de frumoasa aceasta biserica, asa e?! In doua ipostaze:
Si pana si la intrarea in biblioteca, care detine peste 40.000 de volume, am gasit dulapuri pline cu carti!!!!
La iesire, am zabovit un pic la mormantul Parintelui Justinian Chira:
Si ne-am oprit pentru cateva clipe si la cimitirul manastirii, la mormantul Anutei, fiica ctitorului acestei manastiri, preotul Nicolae Gherman, care i-a aparut tatalui ei in vis de trei ori, dupa moarte, spunandu-i sa ridice manastirea (aici se afla si mormantul monahului Nicolae Steinhardt).
A fost frumos tare!
Imi doresc mult de tot sa ne mai ducem o data, in tihna, sa vedem tot ce n-am vazut prima data…si sa ne reincarcam sufleteste!!!
