Din nou la Manastirea Bistrita, la Pestera Liliecilor…

De la Manastirea dintr-un lemn am ajuns, odata cu amurgul ce cobora senin in vale, in doar cateva minute la Manastirea Bistrita. Atat de-apropiate sint cele doua minunate lacasuri sfinte…
…spre bucuria noastra, caci ne-am umplut „bateriile” spirituale pentru un deceniu de-acum :))

Deci, peste raul Bistrita…din nou 🙂

…si pe aceleasi drumuri pitoresti, pe care le-am strabatut si-n urma cu doua saptamani.
Cu munti ce se oglindesc in zare…

…si cu vacute :D. Probabil aceleasi, care, blajine, ne-au iesit in cale si de prima data:

Cat de frumos o fi aici iarna?!

Doar pan’ la usa manastirii am mai putut surpinde cate ceva…

A doua zi dimineata, insa, eram  pe deplin pregatiti sa escaladam cararea abrupta ce duce la Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul sau altfel cunoscuta ca Pestera Liliecilor (buhuhu!!! :D)

Am pornit la drum din spatele manastirii si-am urcat pret de vreo 20 de minute, aproape cum zice semnu’ 😛

…fiindca, acum daca stau bine sa ma gandesc, cred ca am escaladat-o in chiar mai putin de-atat, aceasta performanta demna doar de un alpinist profesionist fiindu-ne impusa de mersul alert si neobosit al iubitului meu mic. Care ardea de nerabdare sa intre-n pestera primul :))))))

Ceea ce, evident, s-a si intamplat! 😛

Am pornit, deci, spre pestera, Bogdi, Cipi, eu si mami…dar si maicutele Ecaterina si Varvara, care ne-au facut lumina, pestera fiind luminata natural doar in zona Schitului Sfintilor Arhangheli, acolo unde, ceva mai jos, a batut Bogdi toaca, ca si maicutele 🙂

Doar atat mai vreau sa adaug pana sa pornim la drum: in aceeasi zi, practic la doar cateva minute dupa noi, au pornit in pas vioi spre pestera si niste elevi cu profesoara lor care, insa, la jumatatea drumului s-au razgandit si au abandonat urcusul, fiindu-le prea greu…
De unde stiu asta?!
De la tati, care a ramas sa se odihneasca, in camera lui (el mai vazuse pestera) si care i-a vazut de pe geam (camerele in care am fost cazati au vedere exact spre carare). Ba inca i-a si auzit, sarmanii, cum se tanguiau. Deci, usor nu e, dar cu un Super-Bogdi alaturi, totul e posibil!!!!!!! 😀
Panoul, cu care probabil v-ati obisnuit deja (dati click pe poza pentru info):

Bogdi meu, deschizator de drumuri… 🙂

La inaltime…
…cu Cheile Bistritei la picioare:

Schitul Papusa:

Manastirea Bistrita:

Intrarea in Parcul National Buila-Vanturarita, acum vazuta de sus:

Cu frumoasele cruci sculptate-n stanca:

Ador poza asta:

…si, in sfarsit, la capat de drum :))

Intrarea in pestera e foarte, foarte…extrem de ingusta!!!!!! Mie, cel putin, mi s-a parut inabordabila si nici macar acum nu-mi vine sa cred ca, totusi, am intrat!

…stiti voi, o acuta claustrofobie, crize de panica, luminat cu lanterna (Cipi) ca sa-mi arate ca „Este loc destul, haide odata!” 😀 , mers pe burta ca-n armata si-apoi victorioase lacrimi! :)))

Daaa, ne-am distrat pe cinste de fobia mea (si mai multe nu va zic!!!! 😛 )

Doar pentru puiul meu am reusit sa-mi infrang groaza si sa intru, fiindca stiam ca daca nu ma vede langa el nu inainteaza nici un pas. Acum 8 ani eram mai curajoasa! :))

…ca Bogdi:

Doar aici razbate lumina, in jurul Schitului Sfintilor Arhangheli:

…unde, cum va spuneam mai sus, maicutele (si Bogdi) ne-au incantat cu ritmice batai de toaca.
Prima a fost maicuta Varvara, cea care apare in filmuletele pe care le-am postat la Manastirea Bistrita…

…tot asa, ca si atunci, a inconjurat biserica si ne-a impresionat la fel de mult, ba chiar cu mult mai mult acum, din cauza ecoului, ce strabatea intreaga pestera…

…inmarmuriti…

Si-apoi a urmat maicuta noastra Ecaterina:

…si Bogditu’ meu iubit, care chiar a batut atat de frumos, incat a primit felicitari de la toata lumea 🙂
Mai multe despre schit si despre mica bisericuta Ovidenia, prezentata aici, care adaposteste icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului…

Puteti citi in paginile de mai jos, pe care le-am scanat din brosura cu Pestera Liliecilor, cumparata de la Manastirea Bistrita:

Si acum catre lilieci!!! :))
…unde e frig si bezna…si se aude un falfait constant ce-amplifica mai tare senzatia de rece si-ntuneric…
Aici puteti citi despre colonia de lilieci si despre pestera…care a fost declarata monument istoric:

…si doua linkuri:

„Maternitatea” de lilieci

Pestera Liliecilor

Va arat si vreo doi lilieci, ca doar atat am prins in poza, absolut intamplator, blituind de cateva ori tavanul :))

…si cam atat cu liliecii :)) …dupa care ne-am indreptat catre iesire, dupa indicatiile celui mai bun ghid din lume!
…dar si cel mai obosit, pana la urma, dupa atatea urcari si coborari…si mici plonjari, deloc spectaculoase, prin guano 😛

O ultima privire asupra vaii in care salasluieste linistea…

…si-apoi abrupt, in jos, unde ne-a fost, clar, mult mai usor.
Lui Cipi, doar, nu prea… 😀

Aici, langa padure, ne-a aratat maicuta licuricii, in prima noapte, in care am ajuns…

…si pe aici ne-a dus in gradina, ca sa-i vedem pe pisoiasii cei draguti:

Prin portile deschise se-ntrezareste crucea de piatra din fata manastirii…

…iar eu cu Bogdi ne intreceam, prin sala de mese catre dormitor, ca sa aflam cine ajunge primul in pat :))

De-abia am tinut pasul cu el si, la sfarsit, l-am intrebat, induiosata: „ti-e somn, iubire???”
„Da, mami!”, mi-a raspuns mirat 🙂

PDF