Negrese cu ciocolata

 

Dragilor, voi stiti foarte bine ca reteta de negresa de post troneaza cu succes de ceva timp (de mult, de fapt 😀 ) pe blog, dar o reteta de negrese cu ciocolata nu aveam!
Asta pana acum, cand, iata, va ademenesc cu aceasta negresa cu gust surprinzator, catifelat, de ciocolata.

O puteti lasa simpla sau, daca vreti ceva mai decadent 😛 , o puteti acoperi cu sos de ciocolata!

Voi reveni zilele astea si cu alte variante delicioase dar prima data va rog eu muuult de tot, incercati aceasta reteta de brownies, „de baza” sa zicem, foarte usor de preparat si rapida, menita sa satisfaca toate gusturile!!!

 

Ingrediente:

  • 200 g unt
  • 150 g ciocolata amaruie sau cu lapte
  • 200 g zahar
  • 4 oua mari
  • 120 g faina
  • 2 linguri pline cu cacao
  • 1 lingurita (rasa) praf de copt
  • 100 g ciocolata (alba, neagra sau cu alune) taiata bucatele
  • sos de ciocolata pentru decor (optional)

 

Sfat: Aveti grija sa nu coaceti prea mult negresele!!! Acest tip de prajitura trebuie sa aiba o crusta deasupra, insa mijlocul trebuie sa ramana moale si usor cremos.

 

Mod de preparare:

Preincalziti cuptorul la 175 grade C (foc potrivit).

Tapetati cu hartie de copt si ungeti cu grasime (unt/margarina) o tava de copt (20×30 cm).

Topiti la bain-marie, sau la microunde, ciocolata rupta in bucatele (150 g) impreuna cu untul.
Bateti ouale cu zaharul pana cand obtineti o compozitie spumoasa; adaugati-o apoi in crema de ciocolata si unt si amestecati usor.

Incorporati faina, cacaua si praful de copt (ambele cernute) cat si bucatile de ciocolata tocate cu cutitul (100 g). Amestecati usor, cu o spatula, pentru omogenizare.

Turnati compozitia in tava si lasati negresele in cuptor timp de cca. 30 de minute, nu mai mult!!

Lasati prajitura sa se raceasca in tava, apoi taiati-o bucati:

Puneti negresele pe un gratar metalic, sa se raceasca complet.
Serviti-le simple sau cu sos de ciocolata!!!!!

 

Pozele vechi 🙂

 

O alta idee grozava aveti aici: Negrese cu ciocolata Toblerone