Prajitura cu zmeura si piscoturi

Dragilor, v-am pregatit o colectie absolut delicioasa de retete de vara dar vad ca nu apuc nicicum sa v-o arat. De vina e soarele nebun care ne tine non-stop pe-afara, la bazin sau la plimbari lungi cu bicicleta (Bogdi mai mult cu bicicleta, noi mai mult cu plimbarile 😀 ) Acum, insa, ca s-a mai racorit putin, va prezint prima reteta din categoria retete care nu necesita coacere: Prajitura cu zmeura si piscoturi.

E un desert irezistibil, fin si delicios, pe care il puteti savura rece, din frigider, sau foooarte rece, din congelator, ca un parfait. Alegerea va apartine!!!
Si nici zmeura nu e obligatorie, puteti folosi linistiti alte fructe. Capsuni, de exemplu!

 

Ingrediente:

Crema:
  • 4 galbenusuri
  • 200 g zahar pudra
  • 500 g branza mascarpone
  • 2 pachetele zahar vanilat (20 g)
  • 120 ml smantana pentru frisca
  • 200 g zmeura sau capsuni (ori alte fructe)
  • 200 g piscoturi de sampanie
Sirop:
  • 100 ml apa
  • 100 g zahar
  • 100 ml lichior de fructe (visinata, zmeurata, etc.)
Decor:
  • 100 ml smantana pentru frisca
  • 50 g zmeura

 

Mod de preparare:

Se bat galbenusurile la bain-marie cu zaharul pudra timp de aproximativ 3-4 minute. Un tel v-ar fi de mare ajutor 😛
Se lasa sa se raceasca si se adauga branza mascarpone si zaharul vanilat. Se amesteca usor, pana devine o compozitie cremoasa. Se bate frisca si se incorporeaza in crema de mascarpone.
Se face siropul, punand ingredientele la fiert, la foc mic, pentru cca. 8 minute. Dupa ce s-a racit, se adauga lichiorul de fructe.
Se pregateste o tava de chec; se stropeste cu apa rece, se tapeteaza cu folie transparenta. Se pune un strat de crema, se presara boabe de zmeura si apoi un strat de piscoturi insiropate cu siropul din lichior si zahar.
Se pune un alt strat de crema deasupra, zmeura si un nou strat de piscoturi pana la terminarea ingredientelor.
Prajitura se lasa sa se raceasca la frigider (se acopera cu folie) cel putin 4-5 ore. Ideal este sa o lasati peste noapte, pentru ca piscoturile sa se imbibe bine cu crema, iar aromele minunate de vanilie si zmeura sa se imprieteneasca 😀
Inainte de a fi servita, se decoreaza cu frisca si boabe de zmeura.

Inainte de toate, sa va arat zmeura de anul asta, mica, dulce si-aromata!!!!

…si pozele cu prajitura, care l-a incantat peste masura pe Bogdi (a fost foarte trist cand a aflat ca nu mai e 😀 )

Daca o serviti direct din frigider, o puteti savura numaidecat dar daca ati tinut-o cateva ore la congelator, lasati-o cca. 15-20 de minute sa se dezmorteasca inainte de a o felia.

 

V-am pastrat si voua, ca de obicei, o felie 🙂

S-aveti poftaaaaaa!!! 😛

Sfat: Daca mananca si copiii, inlocuiti lichiorul cu sirop de fructe.