
Manastirea Neamt!!
Nu va pot reda in cuvinte cat de bucuroasa am fost cand am ajuns la Manastirea Neamt! Stiam ca vom calca pe urmele Sfantului Ioan Iacob de la Neamt, sfantul nostru iubit, si eram taaare emotionata 🙂
Cateva cuvinte despre Sfantul Ioan Iacob:
Pe Sfantul Ioan Iacob sau „Romanul”, cum mai este cunoscut, care a sihastrit in pustia Hozevei, l-am indragit imediat, asa cum am „patit” si cu alti sfinti, dupa ce le-am citit viata.
Un moment care mi-a ramas intiparit in minte a fost cel de la adormirea sa, cand pasarelele, pe care altadata le hranea cu pesmeti, au intrat in pestera in care se nevoia si si-au luat ramas bun de la el. Au venit sa „il jeleasca si sa il petreaca spre mormant”, cum marturiseste Parintele Ioanichie Balan in „Patericul romanesc”, de la Manastirea Sihastria.
Dar si cand am aflat prima oara, cu ani buni in urma, ca papucii i se murdaresc uneori (cu noroi chiar, cand ploua), desi moastele lui sunt in racla, m-am minunat de sfintenia cu care l-a harazit Dumnezeu.
Se stie ca, asemenea Sfantului Spiridon, Sfantul Ioan Iacob este un sfant „calator” 🙂 Iese de multe ori din racla si ii ajuta pe cei care ii cer ajutorul!
Aici puteti vedea cateva poze din pelerinajul parintilor mei, facut de ei in anul 2009, in Tara Sfanta, la Manastirea Sfantului Gheorghe, unde se afla moastele Sfantului Ioan Iacob al nostru, drag.
„Odoarele” manastirii:
Dar aici este si Sfantul Paisie de la Neamt. Si Sfantul Simeon de la Muntele Minunat.
Si Icoana Maicii Domnului Facatoare de minuni „Lidianca”, ce are pe revers Icoana Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, sfantul de care mi s-a lipit sufletul!
Iar in mijlocul aleii, care duce catre intrarea in biserica mare a manastirii, un sfant necunoscut…s-a facut cunoscut. Si ne-a umplut inimile de o mirare sfanta!
Concluzie 😀
Pana la urma am avut parte si de momente minunate in anul 2021!
Ne-a mangaiat Dumnezeu cu atatea trairi extraordinare (despre unele pot vorbi, despre altele nu…)
Fiecare „popas de credinta” ne-a dezvaluit ceva nou. S-au creat niste legaturi care vor dainui si-n vesnicie!
Toate locurile sfinte in care am intrat, si tot traseul nostru prin tara, ne-au adus atata bucurie!
A fost pacea dupa care tanjeam!!
…cum tati meu iubit s-a dus cu doar cateva luni inainte…si odata cu el, si pacea din sufletul meu.
Pe drum, de la Manastirea Secu, spre Sfanta Manastire Neamt:

Manastirea Neamt, cea mai veche „vatra” monahala din Moldova (declarata monument istoric), ne-a intampinat cu usile deschise!
De cum am intrat, ne-a coplesit sfintenia locului….


Biserica mare a Manastirii Neamt, cu o vechime de peste 600 de ani , cu hramul „Inaltarea Domnului”, zidita de Voievodul Stefan cel Mare:

Puteti citi mai multe despre istoricul Manastirii Neamt pe site-ul manastirii: Istoria Manastirii Neamt
Iata, acesta e locul in care s-au descoperit sfintele moaste ale unui sfant necunoscut:

„In acest loc, la 24 Mai 1986, s-au descoperit in chip minunat osemintele unui cuvios placut lui Dumnezeu, ale carui moaste se afla in Sfanta Biserica”.
Nu stiu daca am vazut vreo biserica mai frumoasa ca aceasta!!!


Mormantul Sfantului Necunoscut:

Sfantul Cuvios Simeon de la Muntele Minunat:

Racla cu moastele Sfantului Paisie de la Neamt:

Icoana Sfantului Stefan Cel Mare si Sfant:

Pe sub un portal, cu arcade gotice, catre camera mormintelor:

Mormantul Sfantului Paisie Velicicovschi, staret al mai multor manastiri din zona Moldovei, innoitor al vietii monahale, Sfantul cel mare al Manastirii Neamt (al romanilor, rusilor si ucrainenilor deopotriva), praznuit la 15 Noiembrie (data trecerii lui la Domnul fiind 15 Noiembrie 1794).

Pe piatra mormantului sunt scrise in slavona (textul se regaseste si pe un panou, de pe perete):
„Aicea se odihneste Fericitul Parintele nostru Staretul Ieroschiarhimandritul Paisie Malorusianul, carele viind de la Muntele Athonului in Moldova cu 60 de ucenici si aicea multime de frati adunand si viata cea de obste prin sine o au inoit, si asa catre Domnul s-au mutat la anul 1794, noiembrie 15, in zilele binecredinciosului Domn Mihail Sutu Voievod si a Preasfintitului Mitropolit Iacob”

Mormantul lui Stefan Voievod, fiul lui Alexandru cel Bun:

Catapeteasma bisericii, de o frumusete incredibila, si amvonul de lemn cu jiltul arhieresc, pe care statea voievodul tarii, in timpul slujbelor:

Usile Imparatesti:

Icoana Maicii Domnului Facatoare de minuni „Lidianca”:
Pictata in secolul al VII-lea (665), in orasul Lida, avand pe revers icoana Sfantului Mare Mucenic Gheorghe.
Icoana a fost primita in dar de domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun, de la imparatul Bizantului Ioan al VIII-lea Paleologul, la inceputul secolului al XV-lea.
A fost ferecata in argint aurit si impodobita cu pietre pretioase in secolul al XIX-lea (1844-1845).
Este o icoana facatoare de minuni, fiind scoasa in procesiune, la sarbatori sau cand este nevoie.
„Intotdeauna Maica Domnului isi revarsa mila sa spre cei ce o cinstesc si ii cer ajutorul”:

Ne-am inchinat si noi, cu mare evlavie, la Maica Domnului:

…si apoi, pe partea cealalta, la Sfantul nostru iubit, Sfantul Gheorghe:

Afara, in curtea manastirii: Biserica Sfantului Gheorghe

Cu sfintii Gheorghe, Paisie si Ioan Iacob:

Icoana Maicii Domnului Trihirusa: „cu trei maini”, care aminteste de o minune.
Minunea a fost lipirea la loc a mainii Sfantului Damaschin (ii fusese taiata pentru a il impiedica sa mai propovaduiasca).

La iesirea din manastire am vrut sa vizitam Muzeul, dar nu am mai reusit…

Libraria, in care mi-as fi dorit enorm sa intram dar, din nou, am fost presati de timp!!

Punctul final al micului nostru pelerinaj la Manastirea Neamt a fost…o masa pe cinste :))
O masa cu gust, traditionala, romaneasca, unde ne-am sfatuit sa ne reintoarcem in aceste locuri atat de minunate, oricand ni se va ivi ocazia!!

