Cannelloni din clatite

 

Reteta reinventata de astazi este Cannelloni din clatite, dragilor, o reteta din colectia Retete Reinventate by Engie. Mult mai rapide decat reteta clasica, fara trac in manevrarea pastelor, fara prea multa pierdere de timp cu umplutul lor si fara sos bechamel. Am intors un pic pe dos reteta clasica 😀 , dar a iesit ceva delicios!!! Sosul alb, gros, va fi inlocuit cu o varianta mult mai fresh, cu mici gramajoare de mozzarella si putin unt. Rulourile de clatite vor fi acoperite exact atat cat trebuie si vor fi absolut apetisante!!! O reteta perfecta atat pentru o zi festiva cat si pentru una simpla, din timpul saptamanii 🙂

 

Ingrediente pentru :

Pentru clatite:

– 150 g faina

– 2 oua mari

– 1 praf de sare

– 280 ml lapte

– 50 g unt topit (sau ulei)

– ulei pentru prajit

 

Pentru umplutura de carne:

– 500 g carne tocata amestec (porc+vita)

– 1 ceapa mare, tocata fin

– 2, 3 catei de usturoi (trecuti prin presa)

– 1 ardei gras rosu, tocat marunt (mediu)

– 2 linguri sos picant

– 200 g rosii pasate (conserva)

– sare, piper dupa gust

– 1 lingurita rasa oregano uscat

 

In plus:

– 120 g mozzarella

– 2 linguri mari de unt

– 60-80 g cascaval sau parmesan

 

Mod de preparare:

Se prepara mai intai clatitele si, foarte important, se vor coace un pic mai groase decat in mod normal. Eu pun toate ingredientele pentru aluatul de clatite in robotul de bucatarie si am rezolvat rapid 😀  Daca vreti sa le faceti „clasic”, va trebui sa puneti faina intr-un bol si sa faceti o gaura in centru; bateti ouale cu un praf de sare si amestecati-le cu laptele; turnati compozitia rezultata si bateti bine cu telul. Nu turnati dintr-o data toata compozitia lichida, ca sa nu faca cocoloase, ci treptat. La final, adaugati untul topit si racit si amestecati foarte bine. Veti obtine o compozitie destul de lichida, de aceea este obligatoriu sa o lasati sa stea minim 1 ora la frigider. Se prajesc apoi clatitele in tigaia de teflon incinsa si unsa cu putin ulei (veti obtine cateva clatite in plus, asa ca aveti pregatit si desertul 😛 ).

In continuare, se incalzeste cuptorul la 180 grade C (foc potrivit) si se pregateste umplutura de carne.

Astfel, se prajeste carnea tocata in cateva linguri de ulei. Se lasa focul mare si se amesteca des, iar cand se rumeneste se adauga ceapa si usturoiul. Se amesteca de cateva ori, apoi se adauga ardeiul tocat si sosul picant. Urmeaza rosiile pasate si sare+piper dupa gust. Plus oregano uscat, care confera preparatului un iz marin (foarte grecesc 😀 ). Se lasa sa fiarba, cu capac, pentru a diminua timpul de clocotire. Amestecati din cand in cand, pentru a nu se prinde. Cand e gata, dupa cca. 15 minute, se lasa sa se racoreasca putin apoi se umplu clatitele cu umplutura si se ruleaza nu foarte strans:

Clatitele umplute se aseaza una langa alta, intr-o tava de cuptor:

Se acopera cu unt si mozzarella rupte in bucatele (rasfirati-le cat mai uniform deasupra clatitelor):

La final, se presara cascaval ras sau parmezan si se dau la cuptor pentru cca. 20 de minute:

Au iesit delicioase!!!




Boccelute cu mere

boccelute-cu-mere

 

Dragilor, nu-mi vine sa cred ca am facut de doua ori deja aceste boccelute cu mere!!! De doua ori in doua zile 😀 …si sigur nu ma voi opri aici!!! Se fac atat de usor si sunt atat de rafinate!

Cosuletele astea cu mere sunt facute pentru a impresiona! 😛 Pe mine m-au cucerit total!!!

 

Ingrediente pentru 6 portii:

Aluat de clatite:

– 2 oua

– un praf de sare

– 1 lingurita zahar

– 100 g faina

– 200 ml lapte

 

Umplutura:

– 400 g mere

– 100 ml suc de mere (proaspat stors)

– 50 g zahar

– 1 plic zahar vanilat (10 g)

– 1/2 lingurita pudra de scortisoara

 

„Pat” de vanilie:

– 100 ml smantana pentru frisca

– 30 g zahar pudra vanilat

– 1/2 lingurita pudra de scortisoara

 

In plus:

– 20 g unt sau ulei pentru tava

– 6 fire de menta sau pastai de vanilie

 

Mod de preparare:

Pentru clatite, se bat ouale cu praful de sare (cat luati cu 3 degete) si zaharul. Se adauga faina (cernuta in prealabil) si se amesteca scurt; se toarna laptele, putin cate putin, si se amesteca energic, sa nu faca cocoloase. Se lasa la frigider pana cand e gata umplutura.

Pentru umplutura, se curata merele de coaja si seminte si se taie in cuburi mici. Se amesteca intr-o oala impreuna cu sucul de mere proaspat, zaharul (si vanilat si tos); se calesc cca. 5 minute, amestecand din cand in cand. Se adauga scortisoarasi se lasa sa se raceasca.

In acest timp, pregatim clatitele 🙂 Se incinge putin unt sau ulei intr-o tigaie si se toarna inauntru un polonic de aluat. Se coace clatita pe ambele parti si se repeta procedeul pana la epuizarea aluatului (nu uitati sa ungeti de fiecare data tigaia).

La final, clatitele se umplu cu compozitia de mere (impartiti dinainte compozitia in parti egale) si se impacheteaza sub forma de boccelute, care se leaga cu fire de menta sau cu jumatati de pastai de vanilie (alegeti pastai lungi si moi). Se servesc pe un „pat” de frisca batuta cu scortisoara sau cu creme anglaise. Daca vreti ca acest desert nemaipomenit sa fie si mai „usor”, folositi iaurt (gras, grecesc) in locul cremei de frisca si vanilie.

Buuuune!!!!!!! 😀

boccelute-cu-mere_01

boccelute-cu-mere_02

boccelute-cu-mere_03

boccelute-cu-mere_04

 




Clatite Padurea Neagra

 

Dragii mei, pornind de la clatitele cu cacao pe care vi le-am aratat ieri, am preparat astazi niste Clatite Padurea Neagra, rafinate si gustoase!!!!  Le puteti servi sub forma de „pliculete”, ornate cu visine si frisca, sau sub forma de tort, cu aceleasi ingrediente, dar ca umplutura 🙂

 

Ingrediente:

Clatite cu cacao:
  • 125 g faina
  • 1 lingura cu varf cacao
  • 2 oua
  • 2 linguri zahar
  • 200 ml lapte
  • 50 ml suc de portocale
  • 40 g unt
Jeleu de visine:
  • 1 lingura amidon
  • 200 ml suc de visine
  • 100 g visine fara samburi
  • 2 plicuri zahar vanilat (20 g)
Ornat:
  • 200 ml smantana pentru frisca
  • 1 lingura zahar pudra

 

Mod de preparare:

Se amesteca amidonul cu 3 linguri de suc de visine. Se da in fiert restul de suc si se adauga amestecul cu amidon. Se lasa sa dea cateva clocote, pe foc mic, amestecand intruna. Se adauga visinele si se mai tine putin pe foc (cca. 1 minut). Se da deoparte.

Se bat ouale cu zahar cateva secunde; se adauga laptele si sucul de portocale. Se cerne faina impreuna cu cacaua si se inglobeaza in compozitia de oua, odata cu un praf de sare. Se topeste untul si se adauga la compozitie. Se lasa la frigider pentru cel putin 30 de minute. Se coc apoi 8 clatite (se acopera cu un capac, pe masura ce se coc).

Se bate frisca cu zahar si se introduce in spritul de ornat. Clatitele se impacheteaza de doua ori, ca niste plicuri, si se aseaza pe farfurii. Se servesc cu visine si „gramajoare” de frisca.

 

Sfat: Puteti folosi ori visine din compot, ori din congelator iar amidonul il puteti inlocui cu faina (1 lingura rasa).

Daca folositi visine congelate, folositi sucul lasat de ele, numai ca s-ar putea sa nu adunati chiar 200 ml. (depinde de visine). Puteti completa cu suc de portocale sau suc din compot. De prune, de ex.




Clatite cu cacao

Am facut clatite cu cacao prima si prima oara, acum multi ani, la reteta asta: Budinca de clatite cu banane si de-atunci le ador!!!!! Nu ajung, din pacate, sa le fac fac prea des, dar cand le fac, e mare batalie pe ele 😀

M-am gandit ca ar fi o idee excelenta de sarbatori, mai ales daca nu aveti de gand sa petreceti prea mult timp in bucatarie, dar va doriti totusi un desert mai special. Le puteti servi cu ciocolata, cu banane, ca mai sus, sau in multe alte delicioase moduri. O idee va aduc eu zilele astea 😉

 

Ingrediente pentru 10-12 clatite:

  • 125 g faina
  • 1 lingura cu varf cacao
  • 2 oua
  • 200 ml lapte
  • 50 ml suc proaspat de portocale
  • 40 g unt
  • 2 linguri zahar

 

Mod de preparare:

Se bat ouale cu zaharul tos; se adauga laptele si sucul de portocale.

Se amesteca faina cu cacaua, se cern si se inglobeaza in compozitia de oua impreuna cu un praf de sare.

Se amesteca foarte bine cu telul sau mixerul. Ori cu robotul, cea mai comoda alegere 😛

La final, se topeste untul si se adauga, amestecand energic.

Compozitia de clatite se lasa la frigider pentru cel putin 30 de minute. Eu am lasat-o peste noapte.

Se frig clatitele la foc potrivit (aveti grija sa nu le ardeti!!!) si se tin sub capac pana se termina de prajit.

Sunt absolut delicioase!!!!

Sfat: Nu mai e nevoie sa ungeti tava dupa fiecare clatita, pentru ca au unt in compozitie. Poate doar cateva picaturi de ulei, o data la a treia clatita 😛




Tort de clatite cu gem si nuca

[shashin type=”photo” id=”15334″ size=”large” columns=”max” order=”user” position=”center”]

Cine ar refuza un tort de clatite cu gem si nuca, chiar si pe caldurile astea?! 😛
Iar daca aveti, cumva, din intamplare, clatitele deja facute, veti savura acest tort in mai putin de 20 de minute.

Ingrediente:

– 10 clatite facute dupa aceasta reteta
– 350 g. gem de prune (sau in amestec cu gem de corcoduse)
– 200 g. nuca macinata
– 50 ml. rom sau jumatate de sticluta esenta de rom
– 25-30 g. stafide
– 4 albusuri
– 4 linguri pline de zahar pudra

Mod de preparare:
Inmuiati stafidele in rom cu o zi inainte (sau in esenta de rom amestecata cu 4-5 linguri apa rece).
Prajiti clatitele dupa reteta de mai sus.
Ungeti o forma rotunda cu unt; asezati o clatita, ungeti-o cu gem, presarati nuca amestecata cu jumatate din zaharul pudra si cateva stafide inmuiate in rom.
Claditi clatitele una peste alta ca si un tort.
Bateti albusurile spuma impreuna cu zaharul ramas si ungeti tortul.
Introduceti in cuptorul bine incins (la 180 grade C), unde se lasa cca. 12-15 minute sau pana cand spuma devine aurie:

Pe cat de simplu, pe-atat de gustos!!!!!!!!!




Clatite cu mascarpone si sos de cirese

Dragii mei, nu cred ca ati mancat vreodata clatite mai bune decat aceste clatite cu mascarpone si sos de cirese. Poate doar daca le-ati incercat pe astea cu capsuni 🙂

Ingrediente:

Pentru clatite:
  • 1 portie delicioasa de clatite 😛
Pentru sosul de cirese:
  • 500 g cirese
  • 3 linguri apa
  • 2 linguri zahar
Pentru umplutura:
  • 250 g Mascarpone
  • 1 lingura smantana (optional)
  • 3 pliculete zahar vanilat (30 g)
  • 2 linguri miere
  • 1 lingurita lichior de lamaie Limoncello sau suc de lamaie

 

Mod de preparare:

Se prepara clatitele, urmand reteta de mai sus, „subliniata” cu rosu 🙂
Se spala ciresele si se lasa sa se scurga. Se lasa deoparte cateva fructe pentru ornat iar restul se curata de codite si samburi.
Se dau apoi in fiert cu apa si zahar; se acopera si se fierb inabusit la foc mic cca. 5 minute. Se paseaza.
Branza mascarpone se amesteca impreuna cu mierea, Limoncello sau sucul de lamaie, smantana si zaharul vanilat.
Clatitele se ung cu crema si se ruleaza; se aseaza pe farfurii impreuna cu sosul de cirese, se orneaza cu cu cateva cirese proaspete si se servesc cu pofta!!!

 

Pentru sticla asta de lichior de lamaie, si nu oricum, ci „crema”, cu care am innobilat delicioasele clatite, le multumesc din suflet finutilor nostri: Alina si Gabi (Marius 😀 )

 

P.S. Puteti folosi branza dulce de vaci in loc mascarpone, caz in care va trebui sa o amestecati cu aceeasi cantitate de miere si suc de lamaie dar va trebui sa adaugati in plus 100 g smantana, pentru a obtine o compozitie cremoasa.




Clatite cu carne si ciuperci

 

Clatite cu carne  si ciuperci la cuptor: foarte gustoase si satioase 🙂 Sper sa le incercati!!!

 

Ingrediente pentru 4 portii:

– o portie de clatite (reteta de baza 1 sau 2 :P)

 

Pentru umplutura:

– 100-150 g. ciuperci

– 1 ceapa mare sau 1 legatura praz

– 350 g. carne tocata amestecata (vita+porc)

– 2, 3 linguri ulei

– 400 g. rosii proaspete sau din conserva

– 140 g. porumb pentru gatit, din conserva

– sare, piper

– boia dulce

– praf de usturoi sau usturoi trecut prin presa

 

Pentru sos:

– 2 linguri mari cu unt

– 20-30 g. faina (2 linguri)

– 200 ml. supa de pui sau legume

– 200 ml. lapte

– 200 g. cascaval

– 1 legatura patrunjel

 

Mod de preparare:

Pentru clatite, folositi una dintre retetele recomandate mai sus 🙂
Pentru umplutura, se spala ciupercile si se taie felii subtiri. Se taie prazul rotocoale, sau daca folositi ceapa, marunt.
Se prajeste carnea tocata in ulei incins. Se adauga ciupercile si prazul/ceapa si se calesc.
Se taie marunt rosiile; se adauga la compozitia de carne, impreuna cu porumbul. Se fierb aproximativ 15 minute. Se condimenteaza bine cu sare, piper, boia, praf de usturoi sau usturoi trecut prin presa.
Pentru sos, se topeste untul intr-o craticioara. Se adauga faina si se amesteca cateva secunde, dupa care se adauga supa si laptele, amestecand continuu; se lasa sa fiarba la foc mic aproximativ 10 minute. Cascavalul se da pe razatoarea mare si se adauga la sos. Se lasa deoparte cca. 50 g.
Se intinde umplutura pe clatite si apoi se impaturesc. Se aseaza clatitele intr-o tava unsa cu grasime (unt/ulei), se toarna sosul alb peste clatite si se presara cascavalul ramas,.
Se lasa in cuptorul preincalzit la 180 grade C (foc potrivit) pentru cca. 15-20 de minute. Se orneaza cu patrunjel tocat.

P.S. Se pot face si fara ciuperci…ba mai mult, se pot pregati si cu alte umpluturi -orice combinatie e posibila (scapati de resturile din frigider cu ocazia asta :D)

 



Vafe pufoase cu lapte batut

Aceste vafe cu lapte batut erau de fapt clatite. Ba chiar pancakes dar cum lui Bogdi i s-a facut o pofta teribila de vafe, am schimbat rapid „retetarul” 😛
Sint delicioase, se fac (si se mananca) intr-o clipita, asa ca nu mai stati pe ganduri!!!
Daca nu aveti aparat de vafe, redati-le gloria 😀 …si folositi tigaia de clatite pentru a face pancakes.
Un desert mai nimerit pentru weekend nu cred ca exista!!!

Ingrediente pentru o portie:

– 1 pahar lapte batut/sana/iaurt
– 1 ou
– 2 linguri unt topit sau ulei
– esenta de vanilie
– 1 pahar faina
– 2 linguri zahar
– 1 praf de sare
– 1/2 lingurita bicarbonat
– 1 lingurita praf de copt (rasa)

 

Mod de preparare:

Se amesteca intr-un vas laptele batut cu oul, untul, vanilia si zaharul.
Intr-un alt vas se adauga faina cernuta, sarea, bicarbonatul si praful de copt.
Amestecul lichid se toarna peste cel uscat, amestecandu-se usor de cateva ori (daca amestecati prea mult, nu vor mai iesi la fel de pufoase).
Se lasa aluatul sa stea 5 minute, dupa care se adauga cate un polonic in aparatul de vafe/gofre, sau cum li s-or mai spune 😛
Se prajesc pana cand se rumenesc (daca le vreti mai crocante, le mai lasati un pic dupa ce beculetul rosu s-a aprins)
Se servesc simple, pudrate cu zahar praf sau cu dulceata…noi am ales dulceata de gutui, si bine-am facut!
Au fost absolut delicioase!!!

 

Reteta preluata de la Nati




Melci din clatite cu branza si carne

Melci din clatite cu branza si carne, asa se prezinta reteta noastra de astazi 🙂 Umplutura bogata si „capacul” de branza transforma acest preparat cu clatite intr-o delicatesa ce poate fi savurata de intreaga familie!

Ingrediente pentru 4 portii:

– 3 oua
– 250 ml lapte
– 125 g faina
– 2 cepe
– 1 catel de usturoi
– 380 g carne tocata amestec
– 2 rosii
– 100 g branza dulce de vaca
– 100 g branza de vaca cu verdeata, gen Almette
– piper, sare, boia dulce de ardei
– 2 galbenusuri
– cate 1/2 legatura cimbru si salvie
– 100 g cascaval ras


Mod de preparare:
Amestecati ouale cu 1/2 lingurita sare, 125 ml. lapte si faina. Coaceti 4 clatite (un pic mai groase decat cele obisnuite).
Curatati si tocati ceapa si usturoiul, apoi caliti-le in ulei. Adaugati carnea si prajiti-o bine.


Pregatiti branzeturile 😛

Spalati rosiile si taiati-le cubulete; adaugati-le peste carne impreuna cu cate o lingura mare din fiecare tip de branza (ar veni cam jumatate din cantitatea totala de branza)


Condimentati puternic cu sare, piper si boia. Daca vreti, puteti adauga o lingurita de praf de usturoi.
Incalziti cuptorul la 175 grade (foc potrivit). Puneti carne pe clatite:


Rulati-le si taiati-le oblic:



Veti obtine 4 bucati mici de clatita cu umplutura delicioasa (credeti-ma, nu exagerez…umplutura asta e chiar delicioasa)


Amestecati restul de branza cu laptele, galbenusurile si verdeata (pe care eu n-am mai adaugat-o, fiindca si Bogdi dadea tarcoale vasului cu bunatati, si cum detesta sa vada vreun fir de verdeata in farfuria lui… 😛 ) si turnati sosul intr-o forma de copt:


Asezati melcisorii in tava (aranjati-i in asa fel incat sa acopere intreaga tava)


Presarati preparatul cu cascaval.
Eu am observat prea tarziu ca am ramas fara :)) …asa ca am folosit bunatatea asta de branzica, in forma de floare, gen camembert (pupici dulci, Alma scumpa!!!)


…cu care am umplut toate ungherele (deja) apetisantului sufleu 😛


Coaceti cca. 15 minute sau pana cand prinde o culoare frumoasa:


Pofta buna!!! 🙂


Gustos la maxim, pe cuvant! :))




Clatite banatene

Acestea sunt celebrele clatite banatene, care se mananca la noi, in Banat, la Hanul Ana Lugojana. Cu umplutura generoasa de branza dulce si „capita” de bezea 🙂

Extraodinar de bune!!!!!

 

Ingrediente:

Pentru umplutura:
  • 250 g branza dulce de vaci
  • 1 ou intreg
  • 4 galbenusuri
  • 200 g smantana groasa, fermentata (eu am pus mascarpone)
  • 2 plicuri de zahar vanilat (20 g)
  • 80 g de zahar
  • 50 g stafide (optional)
Pentru bezea:
  • 4 albusuri
  • 120 g zahar

 

!!! Inainte de a va arata modul lor de preparare, trebuie sa va arat cateva poze cu portia noastra de astazi, refacuta si savurata cu maaare pofta!!!

Pentru voi, prieteni dragi!!!

Am facut portie dubla, evident 😀 , si am folosit o tava de aprox. 32/28 cm. Au intrat la fix!!!!!

 

Mod de preparare:

Se amesteca branza cu un ou intreg, 50 de grame de zahar, stafidele si un plic de zahar vanilat.
Se separa ouale; galbenusurile se mixeaza cu un plic de zahar vanilat, 80 de grame de zahar si smantana:


Clatitele se umplu cu amestecul de branza:


Se impacheteaza, sub forma de plic, cum am facut eu acum:


…sau dupa ce se unesc cele doua parti laterale ale clatitei, se ruleaza, ca la sarmale 😛

Se aseaza clatitele intr-un vas termorezistent uns cu unt, se presara fulgi de unt deasupra (unt rece, dat pe razatoarea mare sau taiat cu cutitul in feliute).
S-au cuibarit perfect, vedeti?! 🙂


Albusurile se bat spuma tare, apoi se adauga restul de 120 de grame de zahar si se continua baterea pana la completa lui dizolvare.
Ma amuz intotdeauna cand vad ce forme jucause face spuma la final 😀


Se toarna peste clatite crema de galbenusuri si smantana si se acopera cu bezeaua:


Se dau la cuptor 15-18 minute, la 150 de grade (foc mic) pana se caramelizeaza bezeaua:

De vis!!!!!!!!!!


P.S. Eu nu am mai adaugat stafide, pentru ca nu sunt foarte agreate cam de nimeni, in afara de mine 😀 , pe-aici…
Branza Mascarpone a dat un gust extraordinar de fin preparatului, asa ca daca va nimeriti cu vreo cutie prin frigider, folositi-o.

 

Reteta preluata de la Laura Laurentiu




Clatite

Clatitele se fac usor si sint absolut delicioase cu orice fel de umplutura. Noi le savuram de obicei cu ceva dulce, dar nu refuzam nici varianta „sarata”. Am pe blog vreo 3 retete suuuper bune in sensul asta 😀  Cautati-le cu incredere la categoria –Clatite-. Cat despre cele dulci,  nu pot sa va zic decat ca aveti patru pagini intregi de rasfoit :)))
Reteta de fata e cea de baza, dar e cu lapte batut. Prima varianta, tot de baza, o gasiti aici: Clatite -reteta de baza

Ingrediente pentru o portie (8 clatite)

  • 200 g faina (integrala)
  • o priza de sare
  • 2 oua, batute
  • 200 ml lapte
  • 100 ml lapte batut
  • 100 ml apa minerala
  •  o lingura mare de rom sau cateva picaturi de esenta de rom ori vanilie
  • 3 linguri ulei de floarea soarelui

Mod de preparare:

Cerneti faina intr-un bol incapator si adaugati sarea. Faceti o adancitura in mijloc si adaugati ouale batute. Amestecati cu o lingura de lemn sau cu mixerul si incepeti sa incorporati treptat laptele, laptele batut si apa minerala, evitand pe cat posibil formarea de cocoloase.
Adaugati uleiul si amestecati totul foarte bine. Acoperiti vasul si dati la rece minim 30 de minute (preferabil 2 ore)
Incingeti o tigaie neadeziva si ungeti-o cu un servetel de hartie inmuiat in ulei sau cu o pensula de bucatarie. Turnati cate un polonic mic din compozitie si inclinati tigaia, pentru ca aceasta sa se intinda uniform.
Prajiti clatita timp de 1 minut, pana cand marginile devin crocante si compozitia se patrunde. Intoarceti clatita cu ajutorul unui cutit-paleta si prajiti inca 1 minut. Apoi scoateti clatita pe o farfurie si repetati procedeul cu aluatul ramas. Ungeti tigaia la fiecare 2-3 clatite. Serviti cu umplutura preferata.

Eu le-am folosit la deliciosul preparat banatean „Clatite a la Ana Lugojana

…si noroc ca puiul meu il ajuta pe tati sa spele masina, ca altfel nu mai prindeam eu nici o poza :)))



 

P.S. Sfaturi importante pentru reusita clatitelor:

– este mai usor sa scapati de cocoloase atunci cand aluatul e mai gros, nu lichid; ca atare, faceti acest lucru inainte de a incorpora tot laptele.
– dupa prepararea aluatului, e foarte important ca acesta sa stea un timp, sa se lege; numai astfel clatitele vor iesi subtiri ca foita de tigara 😛
– pentru a obtine clatite fragede, inlocuiti 1/2 pahar de lapte cu bere si adaugati in aluat 2-3 linguri de palinca de pere sau alte fructe parfumate.
– clatitele trebuie sa fie subtiri, iar daca observati ca prima e mai groasa, adaugati lapte, ca sa diluati compozitia.
– clatitele pot fi pastrate in frigider cel mult doua zile sau se pot congela una peste alta, cu hartie pergament intre ele.

 




Clatite de post

Va amintiti cand va povesteam ca in timp ce baietii mei se delectau cu „cel mai extraordinar tort din lume” eu ma gandeam ca imi voi savura, destul de resemnata 😛 , portia mea de clatite de post?! E adevarat, erau cu sos de miere si smochine dar parca nu se ridicau la nivelul apetisantului tort :))

Ei bine, va marturisesc ca, dupa ce am mancat-o pe prima, asa cum era, mi-am dat seama ca nu erau cu nimic mai prejos decat clatitele clasice, cu oua si lapte, ba din contra, erau fenomenale!!! Si nici macar tortul n-a mai parut atat de incredibil 😀

Sunt apetisante si simple, daramite cu umplutura. Sper mult de tot sa le incercati si voi!!!

 

Ingrediente pentru cca. 7-8 clatite:
  • 200 g faina
  • 300 ml apa minerala
  • 100 ml ulei
  • 30 g zahar
  • un varf cutit sare

 

Mod de preparare:

Se amesteca toate ingredientele, adica faina, zaharul, praful de sare (cat luati cu trei degete), uleiul si apa minerala si se bat toate bine (cu telul, cu mixerul) pana se obtine o pasta de consistenta unei smantani subtiri. Daca totusi compozitia e prea groasa, se mai adauga, putin cate putin, apa minerala. Se lasa la frigider pentru minim 1 ora sau peste noapte, cum am facut eu, insa atunci va trebui sa mai adaugati 100-150 ml apa minerala, fiindca aluatul se ingroasa foarte mult.

Clatitele se coc intr-o tigaie neaderenta, iar focul sa fie domol, pentru ca altfel se ard repede si nu se patrund cum trebuie. Dupa fiecare clatita se unge fundul tigaii cu pensula cu ulei.
La clatitele de post, lipsa oului face ca foaia sa se rupa usor, de aceea se fac putin mai groase.
Ca desert se pot umple cu gem sau dulceata iar ca aperitiv se pot umple cu umplutura de la varzari, cu urzici, spanac, etc. (nu se mai pune zahar).

Aici e portia cu miere si afine:

 

Pozele vechi 🙂

 

Daca doriti sa le serviti cu dulceata, va invit sa vizitati „sectiunea” speciala dedicata lor.
Cu umplutura sarata inca nu le-am testat dar vor mai fi ocazii si, ca de obicei, I’ll let you know 😀




Gauffre cu nuca de cocos

Un desert mai potrivit intr-o zi friguroasa de primavara, vara, toamna sau iarna (na, ca am insirat toate anotimpurile :D), nu cred ca exista!!!  Mai ales ca aceste gauffre sau vafe contin nuca de cocos, pe care mai toata lumea o adora 😉

 

Ingrediente:

– 3 oua
– 150 g zahar
– 50 g nuca de cocos
– 100 g unt
– 200 ml lapte
– 200 g faina
– 1 lingurita praf de copt
– 1 plic zahar vanilat

 

Mod de preparare:

Ouale se mixeaza bine cu un praf de sare,pana isi dubleaza volumul.
Se adauga pe rand zaharul, zaharul vanilat, untul topit, laptele, nuca de cocos si la sfarsit faina amestecata cu praful de copt.
Se coc in aparatul special de gauffre.

 

Suuuper-faine, Miha, mersi mult de reteta!!! …le-am „terminat” in 2 timpi si 3 miscari 😛
…si la a doua tura, cand ne-am mai potolit 😀 …le-am servit cu crema asta minunata: nutella alba




Cupa cu napolitane, crema si zmeura

Desertul de astazi, aceasta cupa cu napolitane, crema si zmeura, se poate incropa foarte rapid daca aveti la indemana niste vafe, calde sau reci, un sos de vanilie si niste fructe 🙂 Daca insa nu aveti, apucati-va imediat de treaba, fiindca nu se prepara deloc greu!!!!!

 

Ingrediente pentru 4 portii:

Pentru vafe:

– 2 oua

– 1 varf de cutit sare

– 1 lingura zahar

– 150 g faina

– jumatate de lingurita praf de copt

– 200 ml lapte

– 1 lingura ulei

– 1 lingura rom sau cateva picaturi esenta de rom

 

Pentru crema de vanilie:

– 1 plic praf de budinca de vanilie

– 300 ml lapte

– 2, 3 linguri zahar

– 150 ml smantana pentru frisca

– 1 plic zahar vanilat (10 g)

!!! Daca nu vreti sa folositi aceasta reteta de crema de vanilie, cu praf de budinca, va recomand o alta, facuta in casa: Budinca de casa

 

In plus:

– 300 g zmeura

– 2 pliculete zahar vanilat (20 g)

 

Mod de preparare:

Incepem cu zmeura, pentru ca avem nevoie de ea dulce:)  Se amesteca, asadar, zmeura proaspata (sau congelata) cu zaharul vanilat si se lasa deoparte, pana aproape de finalul retetei:

Pentru crema de vanilie, se amesteca praful de budinca impreuna cu zaharul si 2 linguri lapte rece (din cantitatea totala de lapte). Se adauga, amestecand, restul de lapte si se pune la fiert. E gata cand s-a ingrosat si face bulbuci 😀 Se ia apoi de pe foc si se lasa sa se racoreasca. Acoperiti-0 neaparat cu o farfurie sau cu o folie alimentara transparenta (ca sa nu prinda pojghita). Este de fapt o budinca facuta in casa, asa cum o faceti in mod normal, numai ca un picut mai groasa.

Lasati-o sa se raceasca complet:

Frisca se bate cu zahar vanilat si se amesteca in compozitia de budinca, racita:

 

Se prepara vafele: se separa ouale. Galbenusurile se bat cu zaharul si se amesteca cu faina si praful de copt cernute impreuna. Se adauga apoi laptele rece, uleiul, romul; se bat albusurile cu sarea si se inglobeaza usor, cu o spatula. Se lasa la frigider pentru cel putin 15 minute:


Se coc foi de napolitana cu ajutorul presei speciale; se lasa sa se raceasca:


Se aseaza intr-un castron de sticla straturi de napolitane, crema si fructe:

Se serveste imediat, daca va biruie pofta ca pe noi 😀 , dar eu va sfatuiesc sa le mai lasati putin la frigider, pentru ca aromele sa se intrepatrunda mai bine.


Oricum ati face, va asigur ca va veti delecta cu un desert deosebit si gustos!!!

Iar la final, m-am gandit sa va fac un pic de pofta, daca nu am reusit pana acum 😀 , cu niste sectiuni delicioase:




Waffeln cu dovleac si sos de mere

[shashin type=”photo” id=”16823″ size=”large” columns=”max” order=”user” position=”center”]
Noua vafele astea cu dovleac si sos de mere ni s-au parut nemaipomenite!!! Mai ales pentru ca anul acesta nu am ajuns sa fac placinta cu dovleac, pe care o adoram cu totii, asa ca ne-am bucurat tare mult de ele!!!
Waffeln cu dovleac si sos de mere, cine nu ar vrea?! 😛

 

Ingrediente pentru 12 bucati:

Pentru vafe:

– 150 g. pulpa de dovleac

– 100 g. unt

– 5 oua

– 100 g. zahar

– un praf de sare

– 1 lingurita scortisoara

– 200 g. faina

– 100 g. alune tocate (migdale sau fistic)

– 150 ml. lapte

– 2 lingurite praf de copt

– 2 linguri zahar pudra

 

Pentru sosul de mere:

– 4-5 mere

– 1 canita apa

– 2-3 linguri zahar

– scortisoara pudra

 

Mod de preparare:

Asta a fost dovleacul care ne-a bucurat atata!!!

[shashin type=”photo” id=”16825,16824″ size=”large” columns=”max” order=”user” position=”center”]

Se rade pulpa de dovleac sau se macina la robot (varianta mea :P)

Se topeste untul intr-o craticioara sau la microunde.Se amesteca intr-un castron ouale cu zahar, sare si scortisoara. Se amesteca faina cu alune si praf de copt. Se inglobeaza in compozitia de oua:

[shashin type=”photo” id=”16826″ size=”large” columns=”max” order=”user” position=”center”]

Se adauga lapte:

[shashin type=”photo” id=”16827″ size=”large” columns=”max” order=”user” position=”center”]

Unt topit si se framanta un aluat:

[shashin type=”photo” id=”16828″ size=”large” columns=”max” order=”user” position=”center”]

Se inglobeaza apoi dovleacul ras:

[shashin type=”photo” id=”16829,16830″ size=”large” columns=”max” order=”user” position=”center”]

Se incinge presa pentru waffeln si se unge cu putin unt topit, cu spatula de silicon:

[shashin type=”photo” id=”16831″ size=”large” columns=”max” order=”user” position=”center”]

Se coc succesiv 12 napolitane, care se lasa sa se rumeneasca:

[shashin type=”photo” id=”16832″ size=”large” columns=”max” order=”user” position=”center”]

Inainte de servire, se pudreaza cu zahar si se servesc alaturi de sosul de mere compus din mere curatate de coaja, taiate bucatele si puse, cu zahar si canita de apa la fiert pentru cateva minute (sa nu care cumva sa uitati de scortisoara!!! :D).

Sosul de mere il puteti lasa exact asa cum este sau puteti sa bagati mixerul de mana in el, obtinand astfel un delicios piure de mere.

[shashin type=”photo” id=”16833″ size=”large” columns=”max” order=”user” position=”center”]

 

Sfat: Le mai puteti servi cu dulceata de dovleac. Perfect!!!




Waffeln cu scortisoara

Cea mai buna si rapida reteta de waffeln!!! …si cea mai delicioasa, din punctul meu de vedere, fiindca are scortisoara, pe care o ador!!! 😛
Le-am facut si refacut de atatea ori, ca le-am pierdut numarul 😀

 

Ingrediente:

– 3 oua
– 50 g. zahar(am pus miere)
– 150 ml. lapte
– 5 linguri cu varf faina
– scortisoara dupa gust

 

Mod de preparare:

Ouale se bat cu mierea/zaharul si laptele caldut.
Se adauga faina si scortisoara si se amesteca bine.
Se coc in aparatul incins si uns cu putin ulei (folositi o pensula de silicon)
Se servesc imediat.
Fierbinti sint taaaree bune 🙂


Reteta de la Miha




Tort de clatite cu mere si crema de vanilie

Acest tort de clatite cu mere si crema de vanilie a fost realizat, si postat, cu mult timp in urma, dar de-abia acum am observat ca era inghesuit rau langa alte doua retete minunate cu clatite, drept pentru care m-am hotarat sa ii ofer putina intimitate…si sa-l postez separat.
Mi s-a parut cel mai gustos tortulet de clatite din toate timpurile! Ar fi pacat sa nu il incercati!
Iar daca il faceti vara, puteti sa il serviti cu inghetata de vanilie, yum! 😀 (desi nu vad de ce n-ati face acelasi lucru si iarna 😛 )

Ingrediente:

Stafide „imbatate” 😀
  • 50 g sultanine (varietate de stafide fara samburi)
  • 2, 3 linguri coniac
Umplutura mere:
  • 700 g mere curatate de coaja si cotor, taiate felii
  • 2 linguri suc de lamaie
  • 100 g zahar tos
  • 1 lingurita mirodenii asortate din pudra de cuisoare, nucsoara, scortisoara
  • 50 g nuci (optional)
Crema de vanilie:
  • 120 ml iaurt
  • 150 g crema de vanilie
  • 5 linguri zahar pudra
  • 2 galbenusuri de oua mari
  • 25 g unt topit

Delicios!!!! Si atat de aromat! <3

Mod de preparare:

Puneti sultaninele si coniacul intr-un castron si lasati-le sa se imbibe timp de 15 minute:


Puneti intr-o tigaie incapatoare feliile de mere:


…sucul de lamaie si zaharul tos:


Inabusiti usor, timp de 8-10 minute:


Adaugati amestecul de sultanine si coniac… si nucile, pe care eu nu le-am mai pus…
Adaugati mirodenii…eu am pus doar scortisoara, care-mi place la nebunie. Lasati deoparte:


Puneti iaurtul intr-un castron si amestecati in el crema de vanilie (puteti folosi orice crema de vanilie din comert sau chiar budinca):


…cele 3 linguri de zahar pudra si galbenusurile. Amestecati bine:

Preincalziti cuptorul la semnul 4 (180 grade C), foc potrivit.

Ungeti cu unt o tava pentru prajituri cu baza detasabila si diametrul de 24 cm:


Fiindca tava mea a fost putin mai mare, am tapetat peretii cu „gulere” de clatita cu cacao:


Am facut asta ca sa nu-mi curga compozitia …
Apoi, incepem sa cladim : asezati o foaie de clatita pe fund si intindeti pe ea un sfert din amestecul cu crema de vanilie:


Puneti deasupra alta clatita si intindeti peste ea o treime din amestecul cu mere:


Continuati sa asezati straturi in aceasta ordine- trebuie sa obtineti 4 straturi de crema de vanilie si trei straturi de mere. Asezati deasupra ultima foaie de clatita:


Ungeti deasupra cu o pensula inmuiata in unt topit si presarati restul de zahar pudra:


Coaceti 15-20 minute:


Asa arata gata, rasturnata:


Taiati prajitura in felii si serviti-o calda sau rece:

S-aveti pofta!!!




Clatite cu lamaie si sirop de fructe

De obicei, cand ma gandesc la clatite, imi vin in gand rauri de ciocolata :D, dar uneori am pofta de ceva mai putin dulce, de ceva acrisor si proaspat, cum sunt aceste clatite cu lamaie si sirop de fructe.

Cremoase si delicioase!!!

Ingrediente:

– 170 g branza de vaci
– 170 g Mascarpone (sau orice crema de branza)
– 1 galbenus de ou mare
– 30 g zahar tos
– coaja rasa de la 1 lamaie
– 1/2 lingurita esenta de vanilie
– 4 clatite cu diametrul de 20-24 cm
– 350 g fructe de padure congelate, dezghetate
– 3 linguri sirop auriu sau miere
– scortisoara macinata pentru pudrat

Mod de preparare:

Preincalziti cuptorul la semnul 4 (180 grade C). Puneti branza de vaci, Mascarpone, galbenusul, zaharul, coaja de lamaie si esenta de vanilie intr-un vas:


Mixati bine pana s-a omogenizat:

Intindeti o clatita cu fata cea mai aspectuoasa in jos. Turnati cu lingura deasupra un sfert din amestecul cu branza si intindeti pana la 1 cm de margine.
Impaturiti usor spre centru o jumatate:


Apoi, cealalta jumatate:

Pornind de la unul din capetele neimpaturite, rulati clatita cu atentie:

Va arata asa:


Procedati la fel cu celelalte clatite.
Asezati-le pe o tava de copt (eu am uns-o cu unt):


Si coaceti timp de 10-15 minute:

Eu le-am rulat un pic prea strans, asa ca, in final, vreo 2 au cam „crapat” :))

Sosul de fructe:
Fiindca n-am avut sirop auriu si imi era o lene sa fac unul cu apa si zahar 😛 (m-am prins mai tarziu ca as fi putut folosi miere)…am facut in felul urmator: am turnat frisca lichida (6, 7 linguri ) peste fructe, dupa care am urmat pasii retetei…si a iesit absolut delicios!!!

Asadar:
Puneti fructele si siropul (frisca lichida) intr-o tigaie si incalziti usor pana incepe sa fiarba:


Fierbeti mocnit cca. 2 minute…eu am adaugat si vreo 2-3 linguri de zahar 😛


…si pentru ca toti asteptau nerabdatori sa le devoreze, am presarat putin amidon, ca sa leg sosul mai bine (desi, se poate sari peste amidon, daca nu va grabiti, fiindca in cateva minute, sosul oricum se mai incheaga…

Pudrati clatitele cu scortisoara:


Si serviti cu sirop de fructe:


Delicioaseeeee!!!! 🙂




Gofre cu ananas si inghetata

Gofre cu ananas si inghetata: super rapide si delicioase!!! …si perfecte pentru a potoli o pofta rebela de dulce!!! 😀

 

– 4 waffe (dupa reteta de baza)
– 25 g. unt
– 250 g. ananas din conserva
– 1 lingura miere
– inghetata de vanilie

Ingredientele:


Waffele se coc in aparat. Untul se topeste intr-un vas. Ananasul se scurge si se prajeste in untul incins timp de 2 minute, la foc mare.
Stropeste cu 1 lingura miere si continua sa tii pe foc inca un minut:


Pune jumatate din bucatile de ananas pe o waffa:


Aseaza deasupra alta waffa si serveste cu 1 lingura inghetata vanilie:


Noua ne-au placut la nebunie si a trebuit sa mai fac o tura, ca altfel iesea urat! 😀




Tort de napolitane cu frisca


Aveam aceasta reteta sub numele de Tort de napolitane cu frisca dar el e de fapt un tortulet rapid si delicios din vafe. Cu frisca si gem de prune. Nu foarte aratos, dar delicios!!!!!! 🙂

Waffe:
– 125 g. unt
– 75 g. zahar
– 1 plic zahar vanilat
– 2 oua
– 150 g. faina
– 1 lingurita praf de copt
– 75 ml. lapte

Crema:
– 2 lingurite zahar vanilat
– 1 plic intaritor de frisca
– 300 ml. smantana dulce pentru frisca
– 500 g. gem de prune

 

Mod de preparare:

Reteta waffelor o gasiti aici… in imagini… pas cu pas 🙂

De data asta, le-am facut, insa, cu presa de waffe in forma de floare:


Mi-au iesit exact 4 bucati! 😛

 

Se amesteca zaharul cu praful intaritor de frisca…eu am pus si un praf de scortisoara:


Se bate frisca impreuna cu acest amestec:


Frisca se introduce ori intr-un sprit cu forma de stea mare ori pur si simplu o intindeti cu cutitul, lingura…sau alte ustensile 😛
Pe mine m-a chinuit, as fi vrut sa zic: talentu’ :D, dar din pacate m-a chinuit spritul ala ingrozitor de la Tupperware, din cauza caruia am si uitat sa pun primul strat de gem. Am pus doar frisca:


…dupa care am completat cu gem, si tot asa, pana se termina waffele: un strat gem + un strat frisca, pe fiecare nivel, pana e gata „tortul” 🙂


Sectiune:


Merita sa-l incercati!!!!




Waffe reteta de baza

 

Aceasta reteta de waffe e incredibila!!! E reteta de baza, simpla, dar si cea mai gustoasa 🙂

Le puteti servi cu gem, frisca, piure de fructe… inghetata 😛

 

Ingrediente pentru 4 portii:

– 125 g. unt
– 75 g. zahar
– 1 plic zahar vanilat
– 2 oua
– 150 g. faina
– 1 lingurita praf de copt
– 75 ml. lapte

 

Mod de preparare:

Ingrediente:

Se bate untul impreuna cu zaharul tos si zaharul vanilat. Se inglobeaza pe rand ouale,
adaugandu-se unul cate unul, amestecand usor:


Se bate pana ce zaharul se dizolva complet. Sa nu va speriati daca in momentul asta compozitia arata ca „taiata” …am facut deja de vreo 3 ori waffe cu reteta asta si tot cam asa a aratat… isi revine de minune dupa ce incorporati faina…


Se amesteca faina impreuna cu praful de copt. Se toarna in compozitia de unt si ou, lingura cu lingura, alternand cu laptele:


Aluatul obtinut nu trebuie sa fie prea moale.
Se incinge presa pentru napolitane/waffe; se ia cu lingura din compozitie, se toarna in presa si se coc una dupa alta 4 waffe mari. Se lasa sa se raceasca.
Sint foarte pufoase si gustoase!!!

…cu aparatul asta le-am facut: