Cozonac cu crema de vanilie si Nutella pentru tati

9 comentarii

 

Nu stiu cum au trecut 6 luni fara tine, tati… Eu si acum mai sper sa te vad iesind, surazator, din camera ta.

Sa ma intrebi daca s-au copt gutuile si sa-mi aduci o poala plina cu mere de pe jos, din care sa iti fac compot cu scortisoara.

…dar totusi ai plecat.

Si astazi, de mosii de toamna, in sambata in care se face pomenirea celor adormiti, am reusit sa fac ceva pentru tine.

Un cozonac cu crema de vanilie si Nutella, ce stiu ca l-ai fi savurat langa o cafeluta, afara la pavilion.

Sa fie primit odata cu toata dragostea ce ti-o purtam in suflet!

 

 

Ingrediente:

Pentru aluat:
  • 500 g faina
  • 7 g drojdie uscata
  • 80 g zahar
  • 2 oua mari
  • 220 ml lapte gras
  • 50 g unt moale
  • un praf de sare
Crema de vanilie:
  • 50 g zahar
  • 20 g amidon alimentar
  • 2 galbenusuri
  • 250 ml lapte
  • 2 pliculete zahar vanilat (20g)
Umplutura cu Nutella:
  • 250 g Nutella
In plus:
  • 50 g unt topit
  • 50 g zahar pudra

 

O mica sectiune cu cozonacul meu cu doua umpluturi:

 

Mod de preparare:

In primul rand, vreau sa va spun ca nu-mi vine sa cred ca am reusit sa fac, din nou, poze pas cu pas.

…dar mi-am dat seama ca mi-a fost dor de asta.

 

Deci, pentru aluatul dospit, se adauga in vasul robotului laptele gras si incalzit (nu fierbinte) impreuna cu zaharul.

Se adauga apoi ouale cu praful de sare.

Separat, se amesteca faina (daca gasiti faina de tip 45 si mai bine sau o alta faina, pentru prajituri, cozonac, etc.) cu drojdia uscata.

Se adauga si amestecul uscat peste compozitia din vasul robotului si se lasa la framantat cca. 5 minute.

La sfarsit, se adauga untul moale (scos din timp din frigider) si se mai lasa la framantat 5 minute.

Aluatul se aseaza intr-un bol uns cu ulei si se lasa la crescut cca. o ora, acoperit cu un prosop de bucatarie.

 

In acest timp, se prepara crema de vanilie, pentru a avea timp sa se raceasca.

Astfel, se amesteca amidonul (care se poate inlocui cu faina) cu zaharul + zahar vanilat si galbenusurile.

Se toarna laptele rece, incet, ca la budinca si se pune totul pe foc. Se amesteca des, cu telul, pana cand se ingroasa.

Dupa ce da in cateva clocote, se da deoparte si se acopera cu folie transparenta (folia sa atinga crema).

Crema de vanilie se lasa la racit.

 

In continuare, va arat aluatul meu bine crescut:

…aluat pe care l-am impartit in doua parti egale (le-am cantarit, ca sa fiu sigura).

Din el am realizat apoi cele doua „fitile” de aluat umplute.

Primul rulou a fost cu Nutella:

Iar cel de-al doilea, cu crema de vanilie:

La final, am asezat cei doi cozonacei, cu lipitura pe tava, in forma de cozonac tapetata cu hartie de copt:

I-am uns cu jumatate din cantitatea de unt topit, cu ajutorul unei pensule de bucatarie, cat mai uniform.

I-am lasat apoi la dospit in forma cca. 20 de minute, timp in care am incins cuptorul la 170 grade C (foc potrivit).

Inainte de a-i pune la copt, i-am mai uns o data cu restul de unt topit. Va sfatuiesc sa ii intepati cu o scobitoare, din loc in loc, pentru a putea creste mai bine la copt. La mine, cel cu Nutella a cam „pocnit”. Si, de asemenea, sa nu ii rulati prea strans!

Cozonacul se lasa la copt 35-40 de minute, iar cand e rece se pudreaza cu zahar:

Se taie mult mai bine cu un cutit cu zimti si e foarte bun atat cald, cat si rece!

image_pdfPDFimage_printPrint

Alte retete delicioase pentru tine

9 comentarii

Alexa 1 decembrie 2021 - 18:56

Arata foarte bine cozonacul, nu am mai mancat pana acum cozonac cu nutela si crema de vanilie, pare a fi combinatia ideala si totusi ma duce cu gandul la inimioarele acelea din copilarie care erau jumatate nutela jumatate crema de vanilie.

Raspunde
Simona 9 noiembrie 2021 - 19:32

Sigur il voi incerca de sarbatori!
Multumim pentru reteta! Mereu ies perfecte retele de la tine!

Raspunde
Loredana 2 noiembrie 2021 - 23:08

Îmi pare rău pentru pierderea ta! Dumnezeu să îl ierte pe tatăl tău!

Raspunde
Tatiana 31 octombrie 2021 - 14:03

Dumnezeu sa îl tina în Lumină, pe tatăl tău
!
Cozonacul arata super și sunt convinsa ca este foarte bun. Voi face și eu aceasta rețetă.

Raspunde
Tatiana 31 octombrie 2021 - 14:02

Dumnezeu sa îl tina în Lumină, pe tatăl tău
!
Cozonacul arata super și sunt convinsa ca este toarte bun. Voi face și eu aceasta rețetă.

Raspunde
Laura Sava 1 noiembrie 2021 - 11:47

Asa sa fie, Tatiana!!!

Ma bucur mult ca vrei sa incerci cozonacul..care are o poveste foarte frumoasa (v-o dezvalui in curand).

Raspunde
Tatiana 4 noiembrie 2021 - 09:19

Aștept cu nerăbdare.

Raspunde
Tronaru Cristina 30 octombrie 2021 - 23:55

Mulțumesc pentru rețetă!😍

Raspunde
Laura Sava 1 noiembrie 2021 - 10:33

Te imbratisez cu drag, Cristina!!!

Raspunde

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.