Prajitura rapida cu fructe de sezon

15 comentarii
Astazi va prezint o prajitura rapida cu fructe de sezon, inca o reteta din delicioasa serie a retetelor pregatite in forme de silicon 😛 , desi voi puteti folosi orice alta forma de copt.
E vorba despre o prajitura ce detine o paleta larga si-aromata de gusturi (adica o puteti pregati cu orice fructe vreti, inclusiv cu fructe din congelator) si pe care o fac mereu cu drag (e super-rapida si buna, asa ca nu-i pot rezista 😀 )
Eu, si-acum ca altadata, am facut-o cu visine din congelator, de care nu duc lipsa toata iarna…dar dupa cum spuneam, se poate prepara cu orice alte fructe, proaspete sau congelate!

Ingrediente:

  • 125 g unt
  • 100 ml zahar (aprox. 80 g)
  • 250 ml faina (aprox. 130 g)
  • 2 lingurite praf de copt
  • 1 varf cutit sare
  • 50 ml ulei
  • 50 ml smantana
  • 3 oua mari
  • 500 g fructe de sezon, taiate cubulete, proaspete sau din congelator
  • 1 lingura alcool (facultativ)

!!! Ca la reteta de Savarine, am transformat „mililitri”, cu care se masoara toate retetele Tupperware, in grame (pentru cei care nu poseda aceste forme).
Retineti, deci, ca toate aceste retete pe care vi le-am aratat pana acum se pot prepara si in oale, forme conventionale de copt…deci curaj! 🙂

 

Mod de preparare:

Se incalzeste cuptorul la temperatura potrivita (180 grade C); se scoate gratarul din cuptor, daca folositi o forma de silicon.

Se pun intr-un bol zaharul si untul topit si se mixeaza bine. Untul nu trebuie sa fie fierbinte!
Se adauga faina, praful de copt si varful de sare (cernute).
In Magic Mixer (aici il aveti pe cel mare, pentru exemplificare 😛 ) se agita uleiul, smantana si ouale intregi, dupa care se toarna totul peste ingredientele din bol. Se inchide bolul si se agita energic. Daca nu aveti asa ceva, folositi mixerul clasic .

Se aseaza forma rotunda, cu diam. de 26 cm. (de silicon sau jena), se toarna coca, se adauga fructele (le puteti amesteca cu compozitia daca doriti, eu doar le-am presarat deasupra si-apoi le-am indesat putin in aluat (sa nu fuga, hihi!!!) si se introduce in cuptorul incalzit.
Prajitura se coace cca. 30 de minute.
Se pudreaza cu zahar vanilat (pudra) si se poate servi cu frisca batuta sau sos de ciocolata.

Demonstratia in imagini 🙂

Pentru voi, cu mare drag!!!

Sfat: Daca alegeti varianta cu visine, folositi visinata pentru „marinarea” lor (reteta noastra de visinata va va fi dezvaluita cat mai curand…adica atunci cand o s-o trag pe mami de limba ce si cum 😀 )
P.S. Sa nu uitati cumva sa scoateti samburii visinelor inainte de a le folosi :)))

 

image_pdfPDF

Alte articole interesante pentru tine

15 comentarii

Diana 2 iunie 2012 - 15:17

Buna Laura!
Sunt fascinata de retetele tale si de blogul tau! Chiar acum am facut aceasta prajitura care miroase si arata foarte bine si sunt convinsa ca e delicioasa!!..
Am totusi o nemultumire, si anume faptul ca „s-a lasat”.. Adica dupa ce a crescut foarte frumos in cuptor, dupa ce a fost gata si am oprit focul din cuptor a inceput sa se lase. Am lasat-o in continuare inauntru, la cald, pentru ca ma gandeam ca se va lasa din cauza schimbarii bruste de tempertura, dar tot degeaba :(.. Asta mi se intampla de obicei cu cam toate prajiturile pe care le fac: dupa ce sunt gata, „se lasa”, desi inainte sa opresc focul din cuptor erau foarte frumos crescute..
Ai idee de ce mi se intampla asta?

Iti multumesc frumos!! O zi minunata sa ai!

Raspunde
Adrian Matei 9 mai 2012 - 17:36

Arata foarte bine si mie mi-a cam lasat gura apa.

Raspunde
Anonymous 4 mai 2012 - 21:46

a iesit sssuper buna !!! deja jumate a disparut !!!!

Raspunde
Anonymous 4 mai 2012 - 19:54

ciaooo, eu doar ce am bagat-o in cuptor . Am facut-o cu smantana de gatit ,si cu bucatele de ciocolata printre visine (care erau din congelator)… o sa iti scriu cum iese ,,,dar pare grozava ,,,asa prin usa cuptorului :))))

Raspunde
Anonymous 4 mai 2012 - 11:55

Buna, sunt incepatoare si as vrea sa fac si eu aceasta reteta dar am o intrebare.Smantana e cea normala sau trebuie dulce pentru prajituri?

Raspunde
Luminita 4 mai 2010 - 19:37

Wow…arata foarte bine prajitura asta…, dar ce faci ca sa nu „cada” fructele pe fundul tavii? Eu am incercat mai multe solutii…adica am presarat inainte gris, am scurs bine fructele de zeama (daca a fost cazul!)…dar tot degeaba…Mereu aceeasi poveste…fructele jos!

Raspunde
Camy 15 martie 2010 - 17:43

Arata superb!

Ai primit si un mic premiu aici 🙂 : http://camynails.blogspot.com/2010/03/am-primit-un-premiu-ive-been-tagged.html

Raspunde
Raluca 15 martie 2010 - 16:54

Arata excelent!! As vrea si eu sa o fac, dar aici nu am vazut deloc deloc visine..O sa incerc cu alte fructe.
Imi aduce aminte de prajitura bunicii mele :).

Raspunde
Diana Didona 14 martie 2010 - 14:25

Va scriu sa nu patiti si voi la fel.
Dar ce-si face omul cu mana lui……….Rabdarea mea e pusa la incercare acum, ca trebuit sa-mi sterg blogul si sa-l refac – la aceeasi adresa – pentru ca n-am avut ce face si am vrut sa incerc un nou template; odata instalat, mi-a stricat site-ul. (vezi ce mi-a facut si pe retete123.blogspot.com. de care inca nu m-am ocupat sa-l refac)
Am salvat continutul, dar e pacat ca am pierdut atatea contacte si trafic, stabilite in mai mult de 1 an.
Te rog sa te inscrii din nou in randul celor care ma urmaresc. Multumesc.
Acuma verific listele de favorite.
Tot nu-mi explic ce s-a inamplat.

Raspunde
Micul 14 martie 2010 - 10:32

Laura draga iti multumesc mult pentru vizita.Cand am vazut Laura, am tresarit, dar n-am indraznit sa cred ca esti tu.Ma bucur ca-ti face plecre sa ne intalnim, si-ti multumesc mult pentru aprecieri.
Iti doresc numai bine, o duminica placuta cu familia ta, si un pupic lui Bogdi, pe care l-am urmarit pe blogul tau, si e un mare scump.

Raspunde
Gospodina de Criza 13 martie 2010 - 05:16

Asta e o praji de suflet a mea.
Merge si cu tot cu samburi! Nu ai incercat,Laura? Mai ales vara, la curte, e super prajitura asta, fac intrecere copiii, cine arunca…cu gura, normal, samburele mai aproape de groapa. Sa-l inveti pe Bogdi jocul acesta, sigur ii va placea. Dar,la vara!

Pt. Andreea: forme de silicon am vazut in Carrefour si in Auchan! Bne, nu la fel! Si de la alta firma!Si eu am auzit ca sunt foarte bune cele ale Laurei!

Raspunde
Federica 12 martie 2010 - 23:54

wow ma super golosa!! complimenti!

Raspunde
Antzu' 12 martie 2010 - 22:05

arata foarte bine!

Raspunde
Andreea 12 martie 2010 - 20:40

Laura, unde gasesc si eu forme de silicon?

Raspunde
VertAnge 12 martie 2010 - 19:44

De unde iau eu acum visine?:)
Ca pe cele din congelator le-am terminat, compot nu mai am…:(
Cred ca o sa cumpar un borcan cu compot de visine fara samburi…scap si de o parte din munca astfel si ma bucur si de fructele mele favorite.
Multumesc frumos pentru reteta! O voi face negresit.

Raspunde

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.