Pentru prima data la Cluj

0 comentarii

 

Si iata-ne ajunsi si-n Cluj-Napoca! Pentru prima data la Cluj!

De 4 ani astept sa ma „intalnesc” cu voi, prieteni dragi! Din 2020 vreau sa duc postarea asta la bun sfarsit. Aveam aproape toate pozele pregatite, entuziasmul era maxim, amintirile vii…

Dup-aia s-a scuturat planeta cu noi si n-am mai stiut pe unde sa o apucam…

Cu toate astea, eu tot vreau sa va impartasesc (mai bine mai tarziu decat niciodata 🙂 ) cum am petrecut, eu cu Cipi si cu Bogdi, doua zile minunate in „Inima Transilvaniei”, o „destinatie” care s-a dovedit a fi super faina si relaxanta (desi am ajuns sa vedem numai o parte din acest minunat oras).

Poate ca stiti deja, unii dintre voi, ca mica noastra vacanta prin tara, a inceput cu Manastirea Dumbrava si a continuat cu Manastirea Nicula, unde sirul povestirii s-a oprit brusc…dar ea mai cuprinde, pe langa cele doua zile in Cluj, si Manastirea Rohia, Baia Mare si Oradea. Urmeaza si ele, cat de curand, sper :))

Si, pentru ca, bineinteles, am facut cam muuulte poze, am impartit calatoria noastra in doua parti. Astazi veti vedea cum a decurs prima zi, cum ni s-a descoperit orasul din masina, apoi la pas, iar ultima zi va surprinde alte locuri, la fel de frumoase!

 

Dar mai intai as vrea sa va spun ca, daca as fi reusit sa va povestesc atunci, in 2020, despre cele doua zile petrecute-n Cluj, as fi inceput cu: „Da’ ce ploaie vine de la Cluuuj!!”, asa cum ne spunea tati meu iubit… cand era cu noi, acasa, si vedea ca se apropia vreo furtuna. Iar cand Bogdi a crescut un pic mai mare i-o spunea si lui si ne distram cu totii de numa.

Si-i mai povestea cum a mers el la Cluj, cand era tanar, sa dea acolo la facultate… iar lui Bogdi ii placea atat de mult sa il asculte.

Pentru tati meu drag, care nu mai e langa noi (de trei ani deja), am ales ca mica mea introducere sa nu fie umbrita de tristete (el a fost cel mai amuzant si vesel om din lume!) ci sa redea „vorba” asta a lui… care, acum, are o si mai mare insemnatate.

Ce e absolut incredibil e faptul ca in ziua in care ne-am indreptat spre Cluj… chiar s-a anuntat ploaie, si a si plouat, lasand in urma un curcubeu arcuit si colorat!  Nu degeaba ne spunea tati ce ne spunea, iata ca s-a adeverit! Deci, ploaia chiar vine de la Cluj! Intotdeauna!! 😀

 

Si cu cat norii incepeau sa-ntunece cerul, cu-atat mai tare crestea si entuziasmul nostru, mai ales odata cu intrarea in judetul Cluj:

A trecut mult timp de-atunci dar pare si acum atat de viu tot traseul asta, prin oras si pana la cazare:

Poti descoperi un oras si din masina :))

Primaria Municipiului Cluj-Napoca:

Casa de Cultura a Studentilor Cluj-Napoca:

Pe langa Centrul Vechi, cu Ansamblul Monumental Matei Corvin, in spatele bisericii Sfantul Mihail (romano-catolica):

Monumentul Memorandistilor:

Teatrul si Opera:

Biserica Inaltarea Domnului (la care am fost a doua zi):

Biblioteca Judeteana:

Biserica Sfantul Ioan Botezatorul:

Iulius Mall, la fel ca la noi, in Timisoara 🙂

Am ajuns si la cazare si, desi eram cam franti, n-am stat o clipa! Eram prea nerabdatori sa descoperim orasul!

Apartamentul a fost neasteptat de primitor:

De la balcon:

Confortabile si fotoliile! Aici statea Bogdi seara, pe telefon, la povesti 😉

 

Tin minte ca, cumva, tot ce am vazut pana aici a sporit si mai mult bucuria „intalnirii” cu acest oras in care intram pentru prima oara. Si gandul mi-a zburat din nou la tati, care ne povestea ca, fiind student la Bucuresti, a facut o excursie de studiu, cu colegii, la Cluj, prin anii 60, si a fost atat de impresionat de Centrul Vechi al orasului, de Catedrala Ortodoxa si de Statuia lui Matei Corvin incat mi-am dorit ca si prima noastra oprire sa fie tot acolo!

Pe aici, pe undeva, am parcat masina si am mers pe jos pana in Piata Avram Iancu, din jurul Catedralei Ortodoxe:

Prima poza e facuta in spatele Catedralei, unde se afla Monumentul „Glorie Ostasului Roman”:

Frumoasa Catedrala Mitropolitana, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”:

…din interiorul careia nu am nicio poza, din pacate. Era foarte intuneric inauntru si ne-am gandit ca o sa revenim a doua zi, pe lumina, ceea ce nu s-a mai intamplat… fiindca am ales o alta „ruta”.

Deci, inca un motiv sa ne intoarcem aici 😀

Vedere catre fantana arteziana din mijlocul pietei:

Si catre statuia Episcopului Nicolae Ivan:

Si statuia Mitropolitului Bartolomeu Anania:

Piata Avram Iancu, vedere de ansamblu, cu Catedrala Ortodoxa in spate si cu Statuia lui Avram Iancu, cel mai mare erou national al romanilor din Transilvania:

Sunt sigura ca daca am fi prins o zi mai insorita, am fi zabovit mai mult aici!

Poate data viitoare?! 🙂

 

Piata Unirii a fost locul in care ne-am simtit cel mai bine din toata calatoria noastra in Cluj-Napoca!!!

Ne-am plimbat pana ne-au durut picioarele :)))

Am admirat Statuia lui Matei Corvin, cu cei patru generali ai sai:

Regele Matia, in prim-plan:

Curcubeul, si mai pregnant acum, si mai vizibil:

Am avut o zi extraordinar de frumoasa!!!

Urmeaza a doua parte, nu plecati :))

image_pdfPDF

Alte articole interesante pentru tine

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.